Secretul nostru

Capitolul 4

Mă trezesc cu Sofia și Andrew lângă mine in pat. M-am speriat. Niciodată nu au mai făcut asta. Sofia era foarte entuziasmata sa îmi spună ceva. Mă ridic in fund și îi întreb.
-Ce naiba aveți la ora asta?, spun eu somnoroasa.
- Ne căsătorim!!!!!!!!!, a țipat Sofia cât sa o audă tot blocul.
Am rămas socata. Fără niciun cuvânt . Sofia avea deja 8 luni și jumătate  de sarcina, și chiar se iubeau. Mereu îi vedeam îmbrățișați și iubindu-se cu pupături și priviri, chiar dacă nu se pot atinge intim. Sunt fericita pentru ei.
-Va iubesc!!!!!, tip și eu ca o nebuna.
-Felicitări!!!
-Mulțumim , dar voiam sa te întrebam ceva...., îmi spune Sofi îngrijorată.
- Vrei sa fii nașa copilului nostru, și nașa nostra de la nunta?, îmi propune Sofi entuziasmata.
-Normal, nici nu trebuia sa mă mai intrebi!!!!, spun fericita pentru bucuria prietenei mele.
Am început ziua bine, cu o veste buna. Sper sa fie in continuare așa. Încep sa mă îmbrac și sa mă machiez pentru munca. Când termin aud telefonul sunând și merg grabita spre el. Era Adam.
-Buna, Micuto!, mă saluta Adam foarte fericit.
-Buna, uriașele!, îi răspund la salut și eu foarte fericita.
-Ce face micuța Aimeea?
- Mă pregătesc sa plec spre munca, tu ce faci uriașule Adam?, îi spun eu râzând.
-Te aștept!, spune el fericit.
Mă duc repede la geam și îl văd stand sprijinit pe capota de la mașina uitându-se sus la mine. Mă simteam ca o adolescenta. Fluturi in stomac și eram fericita. Am coborât cât am putut de repede și îi sar in brațe.
Ultima data când am vorbit a fost in ziua in care tânjeam după zâmbetul lui la propriu. Mi-a fost dor de el. Mi-a trimis un mesaj in ziua aceea și mi-a spus ca vrea sa ne vedem. Am acceptat și am mers intr-un parc cu multe luminițe. Am vorbit despre el. Despre mine. Este sensibil, chiar dacă pare așa dur. Familia lui nu este așa cum toată lumea se așteaptă. Este o familie simpla, dar iubita și unita. Mama i-a murit acum 4 ani și de atunci s-a schimbat complet. Pe tatăl lui îl iubeste enorm și pe bunica lui din partea mamei.
Sunt sigura pe mine. Sunt îndrăgostită de el. Și nu îmi e frica sa o recunosc.
Pe drumul spre munca l-am întrebat de roșcata cu care a venit in prima mea săptămâna de munca.
-Ah, Evelin, este o fata care se tine cam după toți afaceriști pe care îi prinde in fața ei. Nu am avut o relație cu ea. In ziua aceaa era singura noastra zi impreuna , m-am dus la sala cu ea pentru ca ea a vrut, iar după i-am făcut ceva ce i-a plăcut, spune el zâmbind.
-Am înțeles. Și acum ai iubita?, întreb eu politicoasa.
-Nu, ÎNCĂ!, Adaugă el zâmbind și simțindu-l la ce vrea sa ajungă.
Nu ne-am sărutat deloc. Nici măcar pupatul pe obraz nu exista. Ne Țineam de mână ca doi îndrăgostiți ce defapt erau defapt doar prieteni.
Avem momente unice mereu, defapt fiecare moment e unic lângă el.
Nu am mai fost îndrăgostită așa pana acum. Poate pentru ca este special. Am avut doar o relație de un an, ce s-a terminat foarte urat. Nu mi-am pierdut timpul cu persoane care pleacă. In schimb mi-am risipit timpul mereu cu Adam, cel care îmi face inima sa zâmbească dor printr-un mic zâmbet la cortul gurii.
Inima mea iubea. Și iubea nebunește. Îmi era frica sa spun acest "Te iubesc" cu voce tare. Dar eu in sinea mea știam asta.
Vine lângă mine la casa de marcat, și mă apuca de solduri , dându-mi parul la o parte și pupând-mă pe umăr. Iubesc săruturile pe corp, mă fac sa mă simt iubita. Îi iubesc ochii , îi iubesc buzele, îi iubesc tot ce aparține de el.
Îl iubesc pe el!, îmi spun in gând.
Am tresărit. M-am retras ușor, și am avut nevoie de puțin spațiu. Îmi era frica. Tocmai mi-am dat seama ca îl iubesc. M-am uitat la el și am început sa plâng. Mi-am luat lucrurile și am plecat in graba.
I-am spus sa nu vina după mine, pentru ca am nevoie de timp. M-a ascultat.
Ajung acasă. Plâng de nu mai știu de mine. Îmi este frica. I-am mărturisit Sofiei ce simt iar ea era foarte bucuroasa dar și in același timp trista.
Iubesc! Eu chiar iubesc! Simt așa cu fiecare celula, fibra și parte din corpul meu! Mai alea cu INIMA!
Da, îl iubești ! Dar de ce nu îi spui asta, poate este reciproc!
Încercam sa mă calmez , cu greu reușeam.
Mă sună. Răspund și las sa se audă doar plânsetul. Și îi șoptesc.
-Te iubesc , uriasule.
Aud telefonul cum se Închide. Ce m-a durut mai tare, ca nu mi-a zis înapoi și ca a închis telefonul , sau ca poate nu e reciproc , nici eu nu știu! Sunt o nebuna!
Adorm plângând. Și cu inima făcută praf. La un moment dat aud soneria la usa. Sofia și Andrew dormeau buștean. Mă duc sa deschid. Încremenesc in fata ușii. Era el. In pijamale, cu un trandafir in mâna și cu telefonul in mână.
M-a luat in brațe . Prima data când am simțit ca iubirea pe care eu i-o transmit e reciproca. Prima data când buzele nostre se lipesc unele de celalalte , care se las intr-un pasional sărut. Încercam sa ne găsim un pic respirația, dar tot nu ne putem opri, ne am dorit prea tare unul pe celălat încât acum trupurile nostre și-au împărtășit sentimentele nu prin vorbe, ci prin fapte. După Sărutul fierbinte care m-a făcut sa îl doresc așa mult, îmi șoptește.
- Și eu te iubesc, micuto!
Îmi curgeau lacrimi pe obraji, nici nu le simteam la câta iubirea emanăm amândoi...