Dangerous Love

Capitolul 2

A doua încercare de aranjare a părului se încheie cu un rezultat mult mai satisfăcător decât prima. Îmi trec o perie de haine peste rochia gri, ca un ultim gest.

Ies din casă şi merg către maşina plină ochi cu lucrurile mele, iar în acest timp fluturii din stomac dansează, făcându-
mă să mă simt puțin mai relaxată la gândul că mai am un drum de două ore şi jumătate la dispoziție pentru ai face să dispară.

Habar nu am cum va fi la colegiu şi, dintr-odată, întrebarea care îmi pune stăpânire pe gânduri este: O să-mi fac vreun prieten ?

Aş vrea să pot spune că peisajul familiar din centrul oraşului Washington mă liniştea, în timp ce mergeam cu maşina, sau că mă cuprindea vreun simţ al aventurii, cu fiecare indiciu care ne arăta că ne apropiem din ce în ce mai mult de Washington Central. Dar eu eram în vârtejul planificării şi obsesiei. Nu mai
ţin minte exact nici despre ce vorbea Aiden, dar ştiu că încerca să mă calmeze şi că era foarte emoţionat pentru mine.

- Am ajuns! chiţăie mama în timp ce trecem pe sub o poarta de piatră şi intrăm în campus.

Arată la fel de bine în realitate ca în broşuri şi pe site şi sunt impresionată de clădirile elegante de piatră. Sute de oameni împânzesc locul, părinţi îmbrăţişându-şi şi sărutându-şi copiii
la despărţite, grupuri de boboci îmbrăcaţi din cap până-n picioare în haine WCU şi câţiva întârziaţi, rătăciţi şi confuzi.

Dimensiunea campusului mă intimidează, dar sper ca în câteva săptămâni să mă simt ca acasă.
Mama insistă ca, împreună cu Aiden, să mă însoţească la secretariatul de înscriere al bobocilor. Ea reuşeşte să-şi
păstreze un zâmbet pe chip timp de trei ore întregi, iar Aiden ascultă cu atenţie, aşa cum fac şi eu.

- Mi-ar plăcea să-ţi văd camera înainte să plecăm. Trebuie să mă asigur că totul este în regulă, spune mama când ceremonia de deschidere se termină.

Ochii ei scrutează vechea clădire, plini de dezaprobare. Are darul de a găsi răul în orice. Aiden zâmbeşte, înseninând atmosfera, şi mama se destinde.

- Nu-mi vine să cred că ai început facultatea! Singura mea fiică, studentă, locuind de una singură. Pur şi simplu nu pot să cred, se vaită ea, bâzâind uşor, atentă, totuşi, să nu-şi întindă
machiajul.

Aiden este în spatele nostru, cărându-mi bagajele în timp ce înaintăm pe coridor.

- Camera mea este la B22... acum suntem în aripa C, le spun.Din fericire, văd un B mare pictat pe un zid.

- Pe aici, indic eu când mama o ia în direcţia opusă.

Mă simt recunoscătoare că mi-am adus doar câteva haine, o pătură şi câteva dintre cărţile preferate, pentru ca Aiden să nu aibă multe de cărat şi eu să nu am multe de despachetat.

- B22, oftează mama.

Tocurile ei sunt scandalos de înalte pentru distanţa pe care trebuie s-o parcurgem. La capătul unui hol lung, bag cheia într-o uşă veche de lemn şi, când aceasta se deschide scârţâind,
mamei îi scapă un oftat zgomotos. Camera e mică şi are două paturi minuscule şi două birouri. După o clipă, ochii mei descoperă motivul uimirii mamei: jumătate din cameră este acoperită de postere cu formaţii de care nu am auzit în viaţa mea, iar chipurile de pe ele sunt pline de piercing-uri, şi trupurile - de tatuaje. Şi apoi dăm cu ochii de o fată care zace
într-unul din paturi, cu părul ei roşu strălucitor, machiată cu o tonă de creion dermatograf şi cu braţele acoperite de tatuaje colorate.

- Hei, spune ea cu un zâmbet pe care, spre surpriza mea, îl găsesc fascinant. Eu sunt Emma.Se ridică în coate, iar decolteul i se iţeşte prin bluza dantelată, ceea ce mă face să-l lovesc discret pe Aiden când îl prind uitandu-se la sânii ei.

- H-hei. Eu sunt Katherine dar poți să mi spui Kath, mă sufoc eu şi toate bunele mele maniere zboară pe uşă.

- Hei, Kath, încântată de cunoştinţă. Bine ai venit la WCU, unde dormitoarele sunt minuscule şi petrecerile sunt colosale.Fata cu păr rosu aprins zâmbeşte şi mai larg. Capul îi cade pe spate într-un hohot de râs văzând cele trei expresii oripilate pe care le are în faţa ochilor. Mamei i-a căzut faţa, e practic pe covor, iar Aiden se foieşte jenat. Emma vine către noi, eliminând prăpastia, și mă ia în braţe. Pentru un moment îngheţ, surprinsă de afecţiunea ei, dar îi întorc gestul atât de amabil.

Exact în clipa în care Aiden îmi lasă bagajele pe podea şi mă întreb dacă toate acestea nu reprezintă cumva o imensă glumă, se aude o bătaie în uşă.

- Intră! strigă noua mea colegă de cameră.Uşa se deschide şi în încăpere intră doi băieţi, înainte ca Emma să-şi fi terminat urarea de bun venit.Băieţi în dormitorul fetelor din prima zi? Poate că Washington Central a fost o decizie proastă. Sau poate voi găsi
o modalitate prin care să-mi aleg singură colega de cameră?

După expresia îndurerată a mamei mele, presupun că şi ei îi trec prin cap aceleaşi gânduri. Biata femeie arată de parcă urmează să leşine în orice moment.

- Hei, tu eşti colega Emmei? întreabă unul din băieţi.Are părul blond aranjat în sus şi şuviţe şatene care străbat prin el. Braţele îi sunt presărate cu diverse tatuaje şi cerceii din ureche sunt de mărimea unei monede de cinci cenţi.

- Mm... da. Eu sunt Kath, reuşesc să spun.

- Eu sunt Dilan, nu mai fi atât de emoţionată, zice el zâmbind şi punându-mi mâna pe umăr. O să-ţi placă aici.Vorba lui este caldă şi primitoare, în ciuda aspectului dur.

- Sunt gata, băieţi, spune Emma apucând o geantă neagră şi grea de pe pat.Ochii mi se mută la băiatul înalt şi brunet care se sprijină de perete. Părul său arată ca o grămadă de raze adunate pe cap, împinse pe spate, poartă piercing în sprânceană şi în buză.

Privirea îmi coboară pe tricoul său negru, apoi pe braţe, care sunt şi ele acoperite de tatuaje; nu văd niciun centimetru de piele neatinsă.
Spre deosebire de Emma şi Dilan, el pare pictat doar în negru, gri şi alb. E înalt, suplu şi ştiu că îl privesc în cel mai nepoliticos mod posibil, dar nu mă pot uita în altă parte.

Mă aştept să se prezinte şi el, aşa cum a făcut-o prietenul lui, dar el rămâne tăcut, rotindu-şi ochii de plictiseală şi scoţând un telefon din buzunarul jeanşilor săi negri şi strâmţi. Cu siguranţă el nu este la fel de prietenos ca Emma și Dilan .
    Dar este mult mai atrăgător; ceva mă face să nu-mi pot lua ochii de la chipul său. Îmi dau seama vag că Aiden mă priveşte şi, într-un final, îmi mut privirea şi mă prefac că mă holbam doar pentru că eram şocată.