//a doisprecezea ședință//
Nu am mai suportat să am unele gânduri, a trebuit să vin aici, am simțit s-o fac.
-Îmi pare bine să te văd aici, Ianuarie.
-Da, nici mie , dau din umeri și oftez .
-Vorbește cu mine , te rog.
-Vrei să auzi cele mai urâte gânduri?
-Crezi ca n-am m-ai făcut-o? , se ridică de pe scaunul ăla ieftin și se apropie de mine.
-Spațiu personal, mă uit urât . Nu mă simt deloc în apele mele, simt că dacă dispar , dispare și durerea.
-Nu fi așa sigură. Dacă îți iei viața, durerea te va urmări și n-o s-o simți numai tu , ci și cei care țin la tine. Dacă iei decizia asta, vei provoca și mai multă durere.
Are dreptate, nu pot să-i fac asta mamei .
-Și dacă ei n-o să afle? , zâmbesc ușor și mă uit în ochii ei.
//scuze ca a durat , am avut niște probleme.
Sper să vă placă!//
