𝕽𝖊𝖕𝖊𝖗𝖈𝖚𝖘𝖎𝖚𝖓𝖎

Plot 2

10:58
Cea mai mare parte din școală era în sala de mese. Acolo era locul unde ar trebui să iei o gustare, dar în același timp era cel mai bun loc pentru discuții. Acolo se aflau noutățile, se dezbăteau ultimele bârfe și deseori începeau conflictele. Toate mesele erau pline și împărțite pe grupuri. Ca și în orice altă școală,fiecare stătea cu semenii lui:sportivii cu sportivii, tocilarii cu tocilarii, iubitorii de muzică împărțiți pe genuri, dar totuși mai erau mesele din capătul cantinei, două mai exact. Acolo stăteau de obicei cei mai puțin adaptați, care preferau singurătatea. Dar azi stătea și Ian.
El împărțea masa cu trei colegi, Robb și încă două fete pe care nu le recunoștea. Probabil nici nu le observase până azi în liceu. Dar pe Robby îl știa, cam toată școala îl știa. Era genul ala de elev știut de toți, dar știut doar pentru tâmpeniile pe care le făcea, cum ar fi să o ia la fugă dezbrăcat în timpul semifinalei campionatului de fotbal dintre licee de acum câteva săptămâni. Middlepoint juca contra celor de la Revenes, liceul care i-a învins patru ani consecutivi. Partida părea a fi una promițătoare. Middlepoint era condus cu un punct, dar era penalty pentru Josh, căpitanul echipei de la Middlepoint. Când acesta se pregătea să lovească, din senin apare un băiat pe teren în curul gol și alergând printre jucători. Mulțimea a început să exclame, iar jucătorii nu intelegeau nimic. În tot dezastrul ăla, Josh a lovit mingea și a obținut golul de care aveau nevoie. Tot stadionul se ridicase și urla de extaz, chiar și cei care nu susțineau echipa sau mai bine zis pe Josh. Însă succesul a durat puțin. Arbitrul a decis că golul va fi anulat din cauza tâmpeniei lui Robb și astfel Revenes câștigase al cincelea an consecutiv împotriva lor.
În mod normal ar fi intrat în discuție cu el, măcar din politețe. A avut câteva discuții interesante cu el de când s-a mutat în Boreville și pentru unele faze chiar îl considera nebun, dar în cel mai bun sens. Însă azi nu. Era cam distras. Ținea în mână un sandviș cu ceva șuncă și o frunză mare de salată, dar încă nu se atinse de el. În toată starea sa se simțea ațintit cu privirea.

-Ce vă tot uitați? La ce? Ziceți dacă aveți ceva de zis. le zice Ian celor două necunoscute de la masă cu el. La vorbele lui ele au reacționat rapid, s-au înroșit și au întors privirea.

-Scuză-ne.., își spun ele, că au zis-o atât de încet că nici ele nu cred că s-au auzit. Ian realizase că ieșirea lui poate a fost cam mult și nu trebuia să le răspundă așa, dar încă avea nervii întinși până peste cap. Lăsă baltă mica remușcare și mușcă din sandviș.

-Hei, Ian.. Bună! Voiam să văd cum ești. Dacă e totul în regulă. Dacă

Ian ridică privirea și în fața lui era Ash. Nici nu o observase venind. Părea uimit și a înghițit aproape nemestecată gura luată de sandviș. Apoi a înghițit în sec.

-Bună Ash! o întrerupe el. "Sunt bine, de ce întrebi?" răspunde prietenos ca și cum nu avea nici măcar cea mai mică problemă.

-Păi am auzit de..de situația ta. De ce te-a chemat doamna Manson și nu știu. Mi-am zis să te întreb. îi zice ea din ce în ce mai încurcat, de parcă i se întortochease limba."Probabil nu trebuia. Așa ne-am zis."

Ian lăsă mâncarea și se ridică normal, fără a atrage atenția. Ia ghiozdanul și trece pe lângă Ash, încet, șoptindu-i ceva.
"Ieși după mine, dar așteaptă să ajung eu afară!"
Ash a înțeles ce a zis, în ciuda faptului că a zis-o atât de încet și repede. Știa ce are de făcut, așa că a disimulat.

-Robb, ce mai faci? Toate bune cu tine? Faza pe care ai făcut-o la meci a fost bestială, felicitări! îi zice Ash lui Robb apropiindu-se de scaunul lui. De acolo putea vedea ușa de la intrare.

-Heei! spune Robb foarte confuz, știind că Ash nu vorbește cu toată lumea. Era chiar prima dată când îi spune lui ceva de mai bine de doi ani de când sunt colegi la Middlepoint. Situația îi părea ciudată, dar cu o bucurie sinceră vrea să îi răspundă ca să nu piardă ocazia. "Sunt chiar bine. Eh, a fost doar un fleac ce am făcut atunci. Poate doamnei Manson i se păruse"