My stupid life

Plecarea din NYC

             Mama trebuie sa vina sa ma trezeasca cat de curand ca sa mergem la o intrunire plictisitoare cu matusa Lance. A batut la usa, s-a asezat langa mine in pat si in timp ce se juca in buclele mele mi-a spus ca inainte sa plecam are sa-mi spuna ceva important. Cei din Norwalk, California, i-au oferit un loc de munca mai bun, unde au de gand sa o plateasca mai bine. In momentul ala mi-au trecut o multime de lucruri prin minte, dar cel mai greu a fost sa ma gandesc la despartirea de prietenii mei.

          Desi imi doream atat de mult sa scap de cativa copii de bani gata, mi se pare ca nu ma pot imagina intr-un alt oras. Stau in acelasi apartament de 17 ani, practic, de cand m-am nascut stau, in mijlocul New Yorkului.

          - Anthony! Treci in bucatarie, ti-am facut doua oua prajite cu bacon! aud vocea mamei de dincolo.

           - Doua secunde, tip eu din camera mea. Stii, mama, poate asta este o oportunitate sa o luam de la inceput, sa uitam tot si sa trecem peste! spun eu nemanierat, cu mancare in gura.

          -Nu avem cum sa uitam.. O vad cum se uita in gol, cu lacrimi in ochi. Termin repede de mancat, pun geaca de piele pe mine, o pup pe obraz si ii spun ca ma duc pana jos sa dau drumul la motorul masinii. 

          Ma pun pe locul din dreapta si pana apare ea, le dau un mesaj prietenilor mei apropiati sa le spun de plecarea mea in California. Nu voiam sa fac vreo petrecere de adio sau ceva de genul. Cine o sa-mi simta lipsa imi poate trimite un SMS pana la urma. Oricum nu sunt popular, abia de ma cunoaste jumate de cartier. In curand o sa mi iau si eu carnetul de conducere si nu o sa mai fie nevoie doar sa incalzesc motorul si dupa sa ma mut pe celalalt loc.

          -Maine incepem sa impachetam lucrurile, iar poimane avem biletul de avion. Puiule, stiu ca totul se intampla foarte rapid pentru tine dar trebuie sa intelegi ca o fac pentru binele familiei.

           -Pentru binele familiei? ma rastesc eu. Daca iti doreai ceva bun pentru mine, nu acceptai plecarea asta extraordinar de spontana, nu mancam aceeasi mancare din aceeasi oala timp de o saptamana si nici nu ma lasai cu gauri in sosete. Trebuia de la bun inceput sa nu accepti sa fi o asistenta medicala in spital. Ai idee cate cabinete private sunt in New York?

          Ma uit cu coada ochiului la ea si observ cum i se incrunta usor fruntea si ii dispare zambetul de pe buze. Desi ar trebui sa ma simt cat de putin prost, nu o fac, si nu inteleg de ce. Totusi am spus ce aveam pe inima, iar totul a fost adevarat.

         Imediat dupa ce am intrat in garsoniera matusii Lance, amandoi am mascat tristetea si durerea cu un zambet cat se poate de fals. Ne astepta, ca de obiecei, cu minunatele ei briose cu caramel care erau preferatele mele de cand eram mic. Dupa ce am stranutat de cateva ori imi aduc aminte ca aceasta avea o pisica. Le urasc din toata inima, mi se par cele mai hidoase creaturi. In mai putin de cinci secunde o vad cum se gudura de picioarele stapanei ei, apoi se urca pe masa si se uita la mine cu acei ochi mari si sticlosi. Imi dau ochii peste cap si incerc sa-mi imaginez ca nici nu exista.

          -Dragilor, soarele deja a apus, veniti incoace sa va iau in brate inainte sa plecati. Zbor placut si sunt sigura ca aceasta plecare este foarte benefica pentru voi! spune dumneaei din toata inima.

          Amandoi, fara sa ne spunem vre-un cuvant, ne urcam in masina si tot drumul nu am schitat nici macar o expresie faciala pana am ajuns acasa. In zorii zilei am inceput sa punem chestiile nefolositoare in cutii de carton, iar lucrurile pe care avem de gand sa le luam cu noi in Norwalk, le-am indesat in diferite genti. Mutand toate astea in stanga si in dreapta, imi aduc aminte de momentele in care ne jucam rummy dupa cina sau cand ne uitam la un serial pe Netflix pana se facea lumina afara. O sa-mi fie dor de momentele astea din micul nostru apartament. Nu o sa pot uita niciodata cand ma fugarea mama cu papucul din pricina unui pachet de tigari ce nu l-am ascuns destul de bine. Ma rugam la Dumnezeu sa nu scoata cureaua din dulap.

         Cu noaptea in cap ne chinuiam sa ducem in fata scarii bagajele, unde ne astepta cel mai de treaba taximetrist din tot New York City-ul. Mi-a dat pana si numarul lui personal pentru momentele de betie, stia ca nu pot sa lipsesc de la nici o petrecere unde alcoolul este din partea casei.

         -Incotro cu atatea geamantane?!

         -La aeroport, va rog!

         -Unde plecati in vacanta?

         -Nu plecam in vacanta... Ne mutam! spun al naibii de dezamagit.

         -Definitiv?

         -Conteaza? spune mama artagoasa, nestiind ca taximetristul este un om bun.

         -Ma scuzati! Inca putin... Am ajuns, nu va costa nimic, am uitat sa dau drumul la aparat. Se uita la mine si imi face cu ochiul zambind. Pa pustiule! Ai grija de tine.

        -Si dumneavoastra! Multumesc pentru tot!

         Am intrat in aeroport si o vad pe mama cum se panicheaza, nu am mai intrat nici unul din noi intr-un aeroport, niciodata nu ne-am permis o vacanta „scumpa". Dupa ce ne-am rugat de o multime de oameni sa ne ajute cu ce trebuie sa facem si unde sa ajungem, dam intr-un final de poarta avionului nostru. Fac cateva poze pentru Instragram si auzim prin boxele gigantice ca trebuie sa urmam femeia imbracata la costum albastru, o stewardesa blonda.

         Avionul arata exact ca in filme, dupa ce ni se face instructajul, ne dam telefoanele pe mod avion si ne uitam unul la altul si zambim. Mereu am vrut sa mergem intr-o vacanta, nu doar noi, ci toata familia... La aterizare au fost turbulente, spun unii. Noi nici macar nu ne-am dat seama.