La Tron de Ametist

Camelot

-Asta e inacceptabil! Nu pot să accept așa ceva! spuse regele.

-Dar tu ști prea bine că eu n-am nicio vină! Nu e alegerea mea, ci a lui Dumnezeu, și dacă El a îngăduit asta, înseamnă că e mai bine așa!

-Nu mă interesează absolut deloc! Ți-am spus și ție și întregului popor că următorul meu copil va fi un băiat, un prinț! Așa va fi, așa va rămâne!

-Dar nu avem ce face,trebuie să îngădui. a zis Almera.

- ... defapt,cred că ai dreptate! Ai dreptate!   

   Regele Edmund aflase cu câteva luni în urmă că soția lui, Almera, era însărcinată cu cel de-al nouă-lea lor copil. E evident, regele și-a dorit un prinț și a declarat asta întregului popor, iar reginei i s-a spus că trebuie neaparat să nască un băiat. Când  vestea că pruncul este ,defapt, o fată a ajuns la urechile regelui, acesta a știut  imediat că trebuie să scape de fiica lui încă nenăscută. 

   A pus la cale un plan măreț ce, din păcate, presupunea și un sacrificiu; trebuia să-și omoare fiica înainte ca aceasta să se nască, astfel că și  frumoasa Almera urma să moară, iar asta îi frângea inima regelui. 

   Întâi, el decide să mai petreacă o ultimă  zi alături de soția lui, apoi să o facă să își mai vadă o dată pe fiecare dintre cei 8 copii ai lor. Își roagă prietenul,cel mai apropiat dintre servitoii săi,să-i  pregătească niște prafuri pe care seara, la cină, să i le pună reginei in băutură.

   Dimineata, Almera a fost găsită fără viață pe parcursul sarcinilor ei. Întristare s-a așternut peste intreaga  țară ca un voal mare și negru, însă nimeni cu excepția regelui nu știa adevarul, motivul pentru care regina a părăsit Pamantul, luând alături de ea pe pruncul din pântecul ei.Dar toate astea se-ntâmplară cu doi ani în urmă, urmați de timp de doliu la regat.

   Acum, regele Edmund văduv și gânditor, se hotărăște că în scurt timp Camelotul va avea nevoie de un nou conducător. La tron va urca un moștenitor al regelui,dar care? 

   Să fie Isadora, fata lui cea mare, cu părul lung și roșu ca sângele, cu fața plină de pistrui și cea ce îi este dragă pentru ca îi amintește de soția lui?

   Să fie Ninette, cea cu părul negru și lucios ca cerul nopții plin de stele, cu piele albă și luminoasă?

   Să fie oare Eleonore, cea mai mică dintre fete, cu păr ca razele de soare, cu ochi albaștrii și cea care abundă în naivitate?

   Sau să fie oare, cumva, unul dintre cei cinci băieți, prinți, ai lui? Jefferson, cel cu păr ciocolatiu și buze sângerii; Misteriosul Guillaume, cel ce este tăcut și gânditor sau oare să fie Edgar, cel care nu ar fi refuzat de nimeni datorită frumuseții lui, cel de care chiar sora lui cea naivă, Eleonor, a fost îndrăgostită în copilarie.

   Ar putea fi Valdemar, băiatul cel mai silitor, cu părul negru și pielea albă, ori chiar cel mai șiret dintre ei, Frederick.

   Edmund voia ca la tron să vină un băiat, dar un lucru era cert: nu avea cum să ordone cine va fi încoronat!

-Bună ziua dragii mei! V-am chemat azi, acum, pe toți pentru a vă spune un lucru. După cum știți, eu sunt singur de mai bine de doi ani, iar in viitor va fi nevoie de un nou conducător. Unul bun, cu suflet mare, drept și înțelept, ce iubește adevarul și pe Dumnezeu. Unul ce poate iubi poporul ca pe el însuși. Dar voi fi sincer cu voi și vă voi spune că cel ce o să urce pe tron o să fie unul dintre voi, dar coroana o să stea pe capul lui datorită puterii lui și datorită fraților și  surorilor lui. Nu pot decide eu cine va fi acela, nu este drept. Însă-i drept să vă invit la luptă, și mai înainte de toate, cei ce vor să renunțe acum și pentru totdeauna la coroană, s-o facă în acest moment!