Aici începe o nouă aventură din viața mea, și sper că veți veni și voi cu mine! Îmi doresc din suflet ca această nouă carte să vă fie pe plac și să vă regăsiți în personajele mele. Mulțumesc din suflet celor care au intrat aici și care își vor cheltui câteva minute din viață citind ceea ce scriu eu. Înseamnă mai mult decât vă puteți imagina! Vă aștept cu mult drag părerile. Mi-a fost dor de Wattpad și de voi! Lectură plăcută!
Tot ce captau ochii ei erau parcă videoclipuri cu ceruri albastre și copaci verzi puse pe speed. India se mișcă ușor în scaunul pasagerului, simtindu-și oasele grele și dureroase. Se făcea o săptămână de când străbăteau America în mașină, și India ar fi vrut să spună că s-a obișnuit până acum, dar nu o făcuse niciodată.
Mama ei, Natty, avea ochii pironiți pe drum și mâinile țepene pe volanul îmbrăcat în piele scumpă și neagră. Postura ei era una rigidă, semn că nici ei nu îi făcea bine statul doar în mașină.
Era o liniște mormântală între cele două, doar motorul torcea încet în timp ce mașina se deplasa pe autostrada surprinzător de goală. India inspiră adânc, dar tot ce simți fu mirosul pielii care decora interiorul mașinii și aroma de bomboane provenită din micul cerc mirositor agățat de oglinda reflectorizantă. India îl privi cu scârbă, comentând în gând alegerile proaste ale mamei ei în materie de arome.
Deși ar fi vrut ca trezirea ei să treacă neobservată, Natty parcă o simți și își puse un zâmbet mare pe buze. Fals, desigur, dar India decisese să îi dea o mică pauza și să nu îi mai comenteze nimic.
—Deci, ia spune-mi, ai emoții?
Fără să se poată abține, își dădu ochii peste cap. Din toate lucrurile pe care Natty ar fi putut să le spună, ea alesese cea mai proastă variantă. Fară să se poată controla, nervii începură să îi circule prin sânge, atât de rapizi și fierbinți încât amorțeala parcă îi dispăruse subit. —De ce sa am emotii, mama? Nu e ca si cum e prima data cand ma tarasti intr-un oras nou.
Veninul și furia din vocea ei o făcură pe Natty să înghită în sec. India o privi cu colțul ochilor ei negri și aproape că pufni. Mama ei își pusese din nou masca aceea de vinovăție în care India nu mai avea încredere de ani buni.
—Știu că ultimii trei ani au fost dificili pentru tine, dar la fel de dificili au fost și pentru mine. Dar iți promit, de data asta, rămânem.
Din nou, Natty dădu greș la alegerea cuvintelor. Furia o străbătu pe India ca un current rece și tresări în scaun, aprinsă.
—Poți să conduci și să încheiem conversația asta aici?
—India, eu vreau doar să-
—Și eu vreau liniște. Și un duș, așa că pur și simplu condu.
Și după asta, liniștea acapară interiorul mașinii. India își întoarse capul din nou spre geamul ei, având în fața ochilor aceleași imagini. Un cer albastru, câțiva copaci verzi și, ocazional, câte o pungă sau un animal mort pe marginea autostrăzii.
*
Jacksonville se dovedi a fi un tablou mult mai depresiv decât India s-ar fi putut gândi. Un oraș mic, cu străzi încărcate de magazine inutile, o mare de tineri inundând aceste străzi și magazine inutile, localuri la fiecare două străzi și parcuri cât cuprinde. Depresiv, gândi India din nou.
Muzica din căști îi bubuia puternic în urechi, așa că pur și simplu închise ochii și se lăsă purtată de acordurile puternice ale chitarei ce se auzea în fundalul cântecului. Începu un mic jos de imaginative, și în loc de un oraș plin de viață, își imagină un oraș liniștit, doar cu un magazin de discuri și unul alimentar. Da, așa ar trebui să arate Jacksonville, orașul natal al mamei ei și, tot din spusele mamei ei, orașul în care se vor stabili definitiv. India aproape pufni în râs gandindu-se la minciuna asta colosală. Este tipul de gogoașă pe care mama ei i-o vinde de ani buni. Tipul ăla de gogoașă aspectuoasă, dar cu gust oribil. Pentru că fiecare oraș nou în care se stabilesc arată bine, dar după vestea cum că trebuie să își strângă bagajele din nou, orașul ăsta devine unul trădător și la fel de inutil ca și celelalte.
CITEȘTI
Legături mortale
FanficJacksonville nu a mai fost martorul unei crime de mult timp. Dar acum, micul orășel tremură în fața unei dispariții care a ingehnunchiat într-un mod dureros o mică parte din comunitatea orașului. Patru prieteni proveniți din lumi diferite, se aliază...