După o serie de evenimente... nefericite, care se petrec într-un avion, în drum spre Paris, Scarlett fuge mai repede decât a făcut-o vreodată; și fuge direct în brațele lui Jimin, un străin chipeș și politicos, care se comportă de parcă-i la fel de...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
23 iulie, prima zi — 09:23
Printr-o mulțime haotică de persoane, după cortina celor câteva sute de străini, oameni care vorbeau în franceză, în chineză, sau poate chiar în engleză, undeva prin spatele aeroportului Charles de Gaulle, pe-o băncuță umbrită de crengile unui liliac, înconjurată de mirosuri parfumate de ciocolată topită și cafea, zăceam eu, cu ochii înroșiți, rezemată cu picioarele de bagajul meu vișiniu, așteptând — deși nu știam cu exactitate ce anume.
Să realizez, poate, că totul fusese un vis, iar eu nu sfârșisem singură, pe-o băncuță din Paris, înghițindu-mi suspinele legate de faptul că fusesem înșelată de băiatul cu care alesesem să vizitez pentru prima dată capitala iubirii.
Vedeți voi, James fusese dintotdeauna clișeul tipic pentru mine — blonduț, ochi albăstrui, binecuvântat cu zâmbete șarmante și gropițe adânci. Destul de amuzant, câteodată, dar nu fusesem niciodată topită după personalitatea lui. Cu toate acestea, după ce absolvisem doisprezece clase, în urmă cu câteva săptămâni, mă invitase la Paris! Orașul pe care-mi dorisem să-l explorez mai mult decât îmi dorisem vreodată altceva — și, desigur, acceptasem dintr-o suflare. Nu pentru că-l iubeam, ci pentru c-aș fi vrut să le povestesc nepoților mei, într-o bună zi, cum petrecusem o săptămână de vis, împreună cu prima mea iubire, în capitala iubirii, și cum ne plimbasem pe Pont des Arts sub lumina stelelor, învăluiți de magia iubirii și a orașului care ne înconjura pretutindeni.
Un scenariu perfect, pe care-l schițasem cu precizie în capul meu încă de când citisem pentru prima dată Notre-Dame de Paris.
Doar că, stând acum pe bancă, cu genunchii la piept, am realizat că interveniseră două probleme — în primul rând, James nu fusese niciodată prima mea iubire. Nimeni nu fusese, de fapt. Așa că nu fusesem niciodată capabilă să mi-l închipui pe James drept băiatul care mă ținea de mână, atunci când ne plimbam sub lumina felinarelor pariziene. În visele mele, băiatul care-o făcea... era sufletul meu pereche. Apoi, a doua problemă — ei bine, aflasem, printr-o serie de mesaje pe care le văzusem în telefonul mobil al iubitului meu, pe parcursul celor opt ore de zbor, că James mă înșela cu prietena mea, Lottie.
Încă din ziua în care le făcusem cunoștință, dacă era să dau crezare vorbelor stânjenite ale lui James — și, chiar în acel moment, am realizat că nici măcar eu nu eram atât de disperată să-mi petrec vacanța cu un băiat care mă înșelase timp de doi ani, doar pentru că voiam să mă plimb prin Paris îndrăgostită, de mână cu cineva.
Cu James la braț, sau fără James la braț, tot n-aș fi fost îndrăgostită de cineva pe timpul șederii mele aici.
Ce pierdere!
M-am ridicat de pe băncuță, ștergându-mi pomeții umezi. Pe James îl părăsisem încă de la poartă, descotorosindu-mă de el printr-un gest... nu tocmai potrivit pentru eleganța rafinată al orașului pe care-l iubeam.
Mi-am netezit rochița bleu, de vară, apucându-mi strâns valiza. Apoi, holbându-mă în zare, printre străduțele întortocheate și oamenii grăbiți, direct spre vârful turnului Eiffel, am zâmbit, focusându-mă pe singurul lucru care conta cu adevărat.
