Ai văzut vreodată o epavă? Sau măcar, ți-ai imaginat? Eu văd una în fiecare zi, când mă uit în oglindă. E prăbușită, iar dacă s-ar ridica, cine ar mai vrea-o? Nu ar plăcea nimănui, căci nu străluște. Oamenilor le plac lucrurile strălucitoare. Fie ele de valoare bănească sau sentimentală. Cine ar vrea ceva fără însemnătate?
28.o4.2o2o
Aș fi vrut să nu dai mesajul ăla, căci când l-am primit, am simțit o monotomie de sentimente. Durere, dezamăgire, curiozitate. De ce durere? Pentru că înainte de durere, a apărut schimbarea. De ce dezamăgire? Pentru că înainte de dezamăgire, a apărut greșeala. De ce curiozitate? Pentru că oricât mi-am jurat și m-am mințit, am știut că dacă mă vei căuta, voi arăta interes.
Mi-ai spus că îți pare rău pentru tot ceea ce s-a întâmplat. Ai spus că ceea ce ne-a schimbat legătura, nu a stat în mâinile tale. Te-ai reîntors la vechile obiceiuri, nu-i așa? Deși mi-ai promis că vei redeveni prietena pe care o știam.
Astăzi, cercetându-mi camera cu privirea, am dat peste poza noastră. Înrămată și așezată frumos lângă patul meu.
Tot astăzi, am luat acea poză și am ascuns-o, pentru că nu voiam să-mi amintesc de ceva ce încă avea să mă doară mult timp de acum încolo.
Atât de multe mi-am promis. Atât de tare voiam ca măcar odată, să fac ceea ce știu că e bine pentru mine. Să renunț la ceea ce-mi face rău, chiar dacă dorul mă omoară.
De ce te-am iertat? Stau și mă întreb. Oare are rost? Oare are rost să încerc să repar ceva stricat? Nu m-am priceput niciodată la reparat. De ce m-aș pricepe acum? Nu știu. M-am săturat să spun nu știu, dar parcă astea două cuvinte s-au imprimat în minte și pe retină. Căci tot ce gândesc e încurcat, și tot ce văd e fără răspuns. Așa că nu știu va fi răspunsul meu de aici.
De ce te-am iertat? Nu știu. De ce încă îmi pasă? Nu știu. De ce nu renunț la ceea ce îmi face rău?... Nu știu.
