Băiatul din spatele zidului de minciuni

1

          Un strop de tristețe. Un strop de mânie. Un strop de dispreț. Un strop de disperare. Un strop de frustrare, dezgust, spaimă, exasperare, furie... 

         Mici bucăți de diamante se sparg de pavajul străzi...se aude ceva, nu îmi dau seama ce e. Încerc sa ascult, să mă focusez asupra sunetului, parcă aud un claxon, dar e tare departe. S-a oprit, acum e liniște, liniște...nu..țipă,  cineva țipă, dar nu înțeleg ce zice. Observ o umbră. E umbra unei persoane, începe sa se contureze... e ceață, tot nu pot vedea chipul celui ce se îndreaptă spre mine. Mă dor brațele, ceva nu e bine, inima îmi bate într-un ritm alert. Un alt sunet de claxon face ca toată liniștea să dispară, fiind înlocuită de zgomote asurzitoare, țipete, râsete, culori, forme. Haosul definește viața mea, îmi pulsează prin vene, e adânc întipărit în mintea mea, în gândurile mele...

-...tu râzi de mine?Ce nu-ți e clar? Bărbatul acesta țipă la mine. Vreau să plec, dar nu pot, durerea din brațe persistă, constat cu stupoare că este produsă de el, mi-a prins brațele ca într-o menghină de fier.

           Remarc prezența uni grup ce pare a privi spectacolul, iar după expresia fețelor par a se amuza de scena ce se desfășoară  în apropierea lor. Bărbatul din fața mea pare a se înfuria, pentru moment mă eliberează din strânsoare, dar în scurt timp îmi prinde cu putere bratul și mă târăște după el. 

         Nu am băgat de seamă că mă aflasem pe mijlocul șoselei, am plecat de acasă pentru a mă calma, dar se pare ca am ajuns destul de departe, neatenția mea putea cauza un accident și mai mult ca sigur tatăl meu nu vrea să audă prea curând acest cuvânt. 

-Fetițo, tu vrei să ajung la pușcărie? Uită-te pe unde mergi! Înțelegi ce zic?  Furia ce i se citea în ochi ma oprit să îi răspund, nu voiam să-l enervez mai tare.

         În scurt timp și-a dat seama că nu va primi nicio reacție din partea mea așa că decide să se îndepărteze. Urcă într-un Opel negru, ce nu pare a fi într-o stare foarte buna, zgârieturile de pe portieră, bara de protecție ce pare ușor deformată și culoarea pe alocuri estompată, îmi confirmă lucrul acesta. Se aude sunetul motorului și mașina începe să se deplaseze.

        Cel mai bine e să plec, lumea din jurul meu deja începe să mă privească ciudat. Mă uit după un loc liniștit, la dreapta mea e un chioșc de ziare, pare că e amenajat de puțină vreme. Ceva mai departe pare a fi o alimentară, presupun că e și singura din zona asta, deoarece s-a format un șir destul de lung în afara ei.  Observ un foișor ce pare flancat de două blocuri, abia de este vizibil din partea în care sunt eu, acum sper să fie și liber,  așa că mă îndrept spre el.

          Se pare că nu-i nimeni, nici nu mă miră, locul acesta pare distrus de micii pungași ce locuiesc prin împrejurimi. Peste tot sunt scrijelite sau scrise tot felu de mesaje, nume și chiar desene. Lemnul este  într-o stare jalnică, vopseaua scorojită îmi conferă un aer învechit. Pe masa din mijlocul foișorului este înfățișat, într-o manieră destul de realistă, un craniu de om. Mă gândesc că desenul acesta a dat multe bătăi de cap,  desigur autorul are un real talent, acesta e un exemplu clar ca arta există peste tot până și într-un loc ce nu stimulează imaginația. 

         Mă așez pe bancă, îmi pun mâinile pe masa și îmi odihnesc capul pe ele. Mi-am promis că vara aceasta o să fie cea mai tare de până acum,  însă am vaga impresie că destinul o să-și bată joc în ultimul hal de mine. Nu are rost să mă descurajez singură, poate exista totuși o speranță ca vara mea să...

-Te simți bine? Un băiat blond stă în fața mea. Pare a fi de-o vârstă cu mine, e destul de înalt, are ochii albaștri și este îmbrăcat simplu, cu o pereche de jeanși albaștri și un tricou negru peste care se află o jachetă de blugi.

-Da, mă simt bine... M-am grăbit să-i răspund.

-Nu prea cred și îmi dau seama ca nici tu nu ești sigură de asta.

-Țin  să te anunț că sunt foarte sigură. Te rog să pleci! Am ridicat puțin tonul , totuși nu mi-am dorit s-o fac, firește trebuia să par convingătoare și pare că a mers. Băiatul bate în retragere, iar zâmbetul lui este înlocuit de o grimasă, însă nu durează mult până apare la loc.

-Dacă asta vrei... Apropo, numele meu este Paul. Zice și se îndepărtează.

-Pfff...Sigur nu puteam trăi dacă nu îți știam numele. Am zis încet pentru a nu mă auzi.

          Îmi scot telefonul din buzunarul pantalonilor de trening și îl deschid, poza mamei cu mine apare pe tot ecranul. Încerc să nu îi ofer prea multă atenție. Evident că tata e îngrijorat, am unsprezece  apeluri de la el, apăs pe apelare și aștept. Răspunde imediat.

-Larisa, ești bine? Se citește îngrijorarea din glasul lui. Unde ești?

-Sunt bine tată. Nu știu exact unde mă aflu. Nu am fost atentă pe unde am trecut. Stau într-un foișor care se află între două blocuri, în apropiere este o alimentară și un chioșc de ziare.

-Doar atât?

-Da, în rest sunt doar blocuri, e un cartier destul de urât.

-Rămâi acolo unde ești, am să te găsesc.

-Bine. Spun și închid apelul.

          După zece minute văd mașina tatei, încetinește și într-un final se oprește. Coboară repede, disperarea i se citește pe chip, dar pare și ușurat că m-a găsit.  Se așază pe vine și îmi pune mâna pe umăr. 

-Larisa, hai să mergem. Are o voce așa caldă...părintească

         Nu îi răspund, mă ridic cu greu, parcă sunt de plumb. Mă așez pe bancheta din spate și îmi îndrept privirea spre geam. S-a lăsat o tăcerea apăsătoare între noi, nu am de gând să rup această liniște și nici tata nu o face. 

          Ajung într-un final acasă unde tata parchează mașina. Cobor repede pentru a nu vorbi cu el, deschid ușa și alerg pe hol spre camera mea, intru și închid ușa cu cheia.  În urma mea se aud pașii tatei.

-Larisa, vrei te rog să discutăm? Ești destul de mare, ar trebui să înțelegi!  Nu îl mai aud vorbind, dar nu a plecat,  încă e acolo. 

          Palma lui face contact cu ușa, știu că tăcerea mea îl enervează, dar trebuie să mă înțeleagă și pe mine.

 -Bine. O să vorbim mâine, noapte bună!

         Nu am să-i răspund, mă pun în pat și las visele să mă învăluie.

_____________________________________

Sper să va placă primul meu capitol.

Aștept păreri despre carte

Și vă rog să îmi scuzați greșelile gramaticale și de punctuație

Vă pup❤❤😘😘😘😘