Băiatul din spatele zidului de minciuni

2

          Am impresia că razele soarelui încearcă să mă trezească, toată încăperea e scăldată de lumini jucăușe, pline de viață. Camera, la rândul ei este un amestec de culori. Nuanța pereților e de un crem pal, pe tavan sunt pictați trandafiri pe un fundal alb, mobila e un roz deschis cu tot felul de detalii albe și aurii. Fiecare perete e împodobit de câte un tablou, peisaje ce par a fi rupte de timp, îți aduc imediat liniște doar dacă le privești  câteva clipe.

          Un singur lucru strică această atmosferă... eu. Simt cum viața se scurge din mine, puțin câte puțin. Starea mea de melancolie se menține, acum face parte din mine.

          Stau în fața oglinzi și îmi analizez chipul, se vede că sunt obosită. Părul îmi este încâlcit și pare de un castaniu deschis. Tot timpul mi se deschide culoarea parului vara, din punctul meu de vedere nu e ceva plăcut. Verdele crud al ochilor mei pare decolorat, lipsit de orice sclipire.

         Am dormit îmbrăcată cu hainele de aseară, nu a fost confortabil deloc, mai ales că erau ușor umede. Trebuie să mă pregătesc de micul dejun. Ies din cameră și intru în baie, fiind față în față cu dormitorul meu, scap neobservată.

          Mă așteptam ca în bucătărie să fie tata, dar spre surprinderea mea, sunt singură. Ce bine că mi-a pregătit micul dejun, apuc  un sandvici de pe platou și mă așez pe cel mai apropiat scaun. Acum observ biletul de pe masă, mă ridic, înșfac cu o mână biletul iar cu cealaltă alt sandvici. Se pare că am nimerit unul cu șuncă, preferatul meu. 

-„Draga mea, îmi pare rău că nu pot sta cu tine la masă, am niște probleme la treabă. Sună-mă dacă vrei să pleci de acasă. Sper că te simți mai bine. Ai grijă de tine, te iubește tata". Sigur, tot timpul ești ocupat. Întorc biletul și...se pare că tata mai are ceva să-mi zică. 

-„Dacă nu răspund la telefon înseamnă că sunt foarte ocupat și te voi suna eu. Nu am avut timp să-ți zic, dar nu vreau să te mai apropii de cartierul ăla, este periculos.

          Asta m-a pus pe gânduri. Tata știe că îmi pot purta singură de grijă, nu prea îl interesează pe unde îmi petrec timpul și asta e prima dată când îmi face observație. Toamna trecută obișnuiam să îmi petrec vremea printr-un cartier periculos. Ultima mea plimbare s-a sfârșit tare urât, două grupuri au început să se bată. Se pare că am fost la momentul nepotrivit în locul nepotrivit și am ajuns acasă la mama destul de șifonată . Tata a aflat, din fericire a fost calm și doar mi-a dat niște sfaturi, adică să fiu mai atentă prin cartierele de genul asta.

          Familia mea a fost din totdeauna despărțită. Aveam 14 ani când  ne-am mutat la bunica, doar eu cu mama. Inițial pentru o perioadă scurtă, dar starea de sănătate a bunicii se înrăutățea. Nu putea dormi, era extenuată și vorbea neclar.  Mama a mers cu ea la spital pentru a face niște analize. S-a dovedit că suferă de Parkinson...  mă doare când mă gândesc la ea...la cum am pierdut-o. Nu am avut de ales, trebuia să stam cu ea. 

          Cu o seară înainte să împlinesc 17 ani bunica a pierdut lupta cu boala. În acel an nu mi-am sărbătorit ziua de naștere și știu cu siguranță că nu o voi uita. Am continuat să locuim acolo din două motive. Voiam să termin liceul și nu se merita să fac naveta, fiind în ultimul an nu aveam timp de pierdut prin autobuze. Al doilea motiv este legat de mama, pierderea suferită a avut un impact destul de mare și voia liniștea oferită de casa părintească.

          Tata ne vizita rar, știu că mă certam cu el de fiecare dată pe subiectul acesta. Susținea că face tot ce poate, că e extenuat, pe lângă asta și mama era de partea lui, invocând alte scuze. Discuția se sfârșea cu promisiuni pe care nu le-a respectat vreodată.

          Când am fost acceptată la cea mai bună facultate din București m-am mutat la tata. Mama urma să sosească peste două săptămâni, adică ieri, dar într-o intersecție totul a luat sfârșit.

          "Un tânăr de 18 ani s-a urcat băut la volan și a lovit violent o mașină ce circula regulamentar ...În urma coliziuni, femeia de 42 de ani a decedat pe loc..."

-A decedat pe loc...

          O lacrimă se rostogolește de pe obraz și ajunge pe bucata de  ziar pe care am decupat-o. Am memorat fiecare cuvânt, absolut tot ce scrie în acel articol, toată durerea pe care mi-a adus-o, toată suferința...tot dorul.

          Regret că nu am apucat să îmi iau la revedere de la mama, dar acum nu pot schimba nimic. Singurul lucru pe care pot să-l fac e să o conduc pe ultimul drum.

           Trebuie să îmi găsesc o ocupație, gândurile astea mă obosesc prea mult. Acum ceva timp m-am apucat de citit o carte, poate reușesc să o termin, oricum nu am ce face. Găsesc romanul pe biroul meu și mă apuc de citit.

          Se aude ușa de la intrare deschizându-se, pașii tatei răsună în toată casa tulburând liniștea. Așez semnul de carte între cele doua file, mă ridic din pat și ies din cameră.

          Îl aud pe tata vorbind la telefon, i se citește nervozitatea și neliniștea din glas.

-Te-am avertizat, de ce nu asculți niciodată. O să avem mari probleme din cauza ta. 

Nu se mai aude nimic, înseamnă că interlocutorul are și el ceva de spus.

-Nu, nu trebuie să afle nimeni. Sper că m-am făcut înțeles. Zice și închide apelul.

Își pune telefonul pe blatul de la bucătărie, privirea lui analizează obiectele din jurul său, pare a  fi destul de agitat.

-Ești bine?

Se întoarce repede spre mine, expresia de pe chip e total schimbată, pare perfect normal, dar simt că nu e în ordine. 

-Sunt doar obosit, a fost o zi grea. Tu ai stat toată ziua în casă?

-Da, am citit. Nu vreau să fiu obosită mâine.

-Înțeleg ce zici. 

           Nervozitatea îi este trădată de degetele care bat darabana pe orice suprafață din jurul său. Sunetul produs de ele mă enervează și pe mine. Mă abțin cu greu să nu îi pun întrebările ce mi-au încolțit în minte. 

         Cu cine vorbea? Ce nu trebuie să afle nimeni?De când am venit la el, se comportă foarte ciudat. La început am preferat să ignor asta, eram sigură că oboseala și stresul sunt de vină. Însă acestea nu mai sunt o scuză, ascunde ceva și am să aflu ce e.