Marko - Între dorință și pericol

Capitolul 18.

,,Știai că în acel moment când m-ai ținut de mână, mi-ai ținut și inima?"

 Ultima oră de matematică se duse greu, la fel ca și cele precedente. Gândul ce pun la cale bărbații, mă neliniștește teribil. Încrederea pe care i-am acordat-o la început brunetului, acum s-a dus pe apa sâmbetei. Păcat însă că celelalte sentimente, de atracție și de iubire nu s-au dus o dată cu încrederea.

Jur că mi-aș dori din tot sufletul să nu mai simt nimic şi să îmi fie egal cu zero de tot ce se petrece în jurul meu. Să mă uit la oameni cum mă dezamăgesc, să zâmbesc şi să spun "Stați liniștiți, nu aveam pretenții de la voi." Însă, dacă Dumnezeu îngăduie în viața ta suferință, El vrea să lucreze în tine ceva care depășește suferința. Pentru că Iui Dumnezeu nu îi place suferința, nu îi place ideea ca tu să suferi, dar o îngăduie știind că ceea ce va aduce cu ea este mult mai bun.

Imaginează-ți că ții în mână un pahar cu apă. Dacă îl ții un minut, nu vei simți nimic. Dacă îl vei ține o oră, o să începi să simți că te doare brațul. Însă dacă îl ții o zi, îți va amorți foarte tare întregul braț. Greutatea paharului nu se schimbă, însă cu timpul, îți va fi din ce în ce mai greu. Stresul şi grijile din viețile noastre se aseamănă cu paharul de apă. Cu cât le vei ține mai mult, cu atât mai mult te vor afecta.

   Mă ridic și îmi strâng lucrurile de pe bancă, moment în care Marko vine lângă mine, pentru a-mi spune că mă așteaptă la mașină, ca să mă ducă acasă. Îl las să o i-a înainte, în timp ce eu termin de strâns.
Nici nu știu cum îl pot privi acum pe brunet după ce am auzit ce vrea să facă cu prietenii lui. Nu știu ce a făcut acel băiat de vor să îl bată, dar sper până sâmbătă să renunțe la această idee.

—Te ducem acasă? vocea calmă a prietenei mele, se auzi din spatele meu.

—Nu, e în regulă, voi merge cu Marko, o înștiințez zâmbindu-i nesigură.

—Nu mai ești supărată pe el?

—Ba da. Dar am un plan și nu vreau să îi dau de bănuit nimic, îi fac cu ochiul informând-o. Am să îți povestesc la telefon când am să ajung acasă.

—Deci să înțeleg că nu dau nici o petrecere? Erick glumi dezamăgit.

Eu i-am spus că faza cu petrecerea este doar o minciună pentru a acoperi adevărul!

—Exact! Spun concluzionând, luându-mi mai apoi geanta pe umăr pentru a pleca spre brunetul care mă așteaptă la mașină.

  Ies pe ușa liceului. Soarele puternic îmi invadează ochii. Este o zi superbă de primăvară. Nu a mai fost de mult o zi ca aceasta și mă bucur că în sfârșit a ieșit soarele, deși pe mine nu mă deranjează timpul înnorat de afară. Vremea urâtă a dominat peste San Diego vre-o săptămână.

   Îmi amintesc că mama mi-a povestit o dată, că atunci când a venit în America, era o vreme atât de urâtă și a crezut mult timp că este semn rău, deși s-a lansat repede în cariera de notar și a fost cerută de multe firme populare. În momentele acelea a văzut de fapt că vremea rea, ei îi aduce lucruri bune și de atunci a făcut-o să vadă lucrurile negative în cele mai frumoase părți ale lor. Așa a fost și ziua în care l-a cunoscut pe tatăl meu, cu tunete și fulgere. Ei doi s-au întâlnit la firma de avocatură unde lucra tata. Când să plece acasă, a început o furtună, iar el s-a oferit să o ducă pe frumoasa șatenă acasă. De aici a început totul... și așa au construit micul nostru regat. Au muncit mult și au avut mult succes în domeniul lor, iar în felul acesta au strâns o avere impresionantă într-un timp foarte de scurt pentru a-și îndeplini visele.