Lasă-mă!

6-Max

Sunt cu băieții pe terenul de fotbal al liceului. E sâmbătă, ne-am adunat toți aici ca să jucăm fotbal, să vorbim, să râdem, să mâncăm tot felul de prosti de la magazinul de lângă liceu...la fel cum făceam odată cu ea.

Toți 3, adică eu, Alex și Andrew stăm pe teren. Pe trotuar o zăresc pe Ana și prietena ei Nadia. Cele două pleacă pe treptele liceului, poziționându-se cu spatele către noi. Nadia pleacă de lângă Ana vorbind la telefon. E momentul perfect!

–Băieți, eu merg la magazin.

Îi mint eu pe băieți aceștia afirmându-mi din cap.

Când vreau să merg la Ana apare Nadia, care din fericire nu mă vede căci mă ascuns repede după un tomberon. Scârbos!
Vreau să plec, însă numele meu rostit de Nadia îmi atrage atenția și decid să rămân să ascult conversația celor două prietene. Scuze fetelor! E pentru o cauză de viață și de moarte.

–Ana, cât mai ai de gând să-l eviți? Mai avem 2 ani de liceu.

–O să-l evit până când știu că e în siguranță.

În siguranță?
Eu?
Despre ce naiba vorbește?
Eu sunt super bine.

–Ana, măcar i-ai spus de ce v-ați despărțit?

–Nu, nu pot să-i spun așa ceva. Pur și simplu nu pot!

–Oh, femeia aia e o scorpie. De ce nu și-ar dori fericire pentru fiul său? Nu pot să o înțeleg. Doar pentru că au bani de șters la fund asta nu înseamnă că poște alege cu cine va fi împreună fiul ei.

Ce? Sper că nu e cea ce cred eu.

–Lasă, nu merită Nadia. Oricum, a fost o iubire de adolescenți. Oricum s-ar fi despărțit el de mine la un moment dat.

–Nu e adevărat, Max te iubește foarte mult.

Mersi Nadia! Poate îi deschizi tu ochii.

–Tu Ana îl iubești mult. Doar eu știu cât ai plâns când v-ați despărțit.

Ana...a plâns că ne-am despărțit?

Ana și Nadia pleacă, iar eu sunt destul de mulțumit că măcar știu de ce s-a despărțit de mine. Oh mamă! E doar vina ta!
Tu și banii tăi.