Mamă, tu care spui că m-ai crescut,
Mamă și că ce dragoste ai avut,
Mamă, te lauzi că m-ai înțeles,
Mamă și că niciodată nu e invers,
Mamă, dacă ai ști cât de mult greșești,
Mamă, poate ai înțelege ce ești.
În multe gânduri tu m-ai jignit,
Chiar dacă eu am suferit,
Nu am lăsat să par afectată,
Ca în ochii lumii tu să fi corectă.
Niciodata nu a fost așa,
Mai ales când inima mea plângea.
Plângeam și eu, dar ție nu îți păsa,
Îți vedeai mereu de telefon și bârfa ta.
Azi nu mai e vre-un sentiment,
Am înțeles cum e să nu fi atent,
Să nu dai importanță vorbelor rele
Și să uiți de zilele grele,
Ce tu cu atâta simplitate,
Mie mi le arunci pe toate.
Cu cei ce îți fac rău, tu te comporți bine,
Dar mamă, cred că ai uitat de mine,
Că eu ți-am fost alături atunci când plângeai,
Dar azi, tu mamă, l-a o parte mă dai.
Îți mulțumesc doar pentru ale mele ținte
Și pentru faptul că m-ai învățat să fiu părinte.
Știu acum că trebuie să plec departe
Și copilului meu ii voi fi aproape.
Ca el să nu simtă ce am am simțit și eu,
Când nu am primit dragostea părintelui meu.
Pe tata nu o să îl pot judeca,
El nu a făcut parte din viața mea.
Nu am ce cuvinte să ai aduc cu asentiment,
Când el în viața mea nu a for prezent.
Și un lucru am mai învățat pe veci,
Când nu ești iubit într-un loc,
Îl lași și pleci,
Nu doar un timp, ci de tot.
