32

1.7K 105 4
                                    

Ivy

Și uite-ma în dreptul casei lui . Intru pe ușa deschisă și mirosul din interior mă face să îmi vină rău .  Sticle de bere și tot felul de alte băuturi sunt întinse peste tot, farfuriile cu mâncare sunt aproape pline de mucegai și totuși urc sus . Deschid geamul și observ că apa la baie se aude așa că decid să îl aștept jos.  De parcă îl uitase Dumnezeu acolo , m-am apucat și i-am făcut luna în bucătărie . Apoi i-am adunat lucrurile din sufragerie.  Când îl simt in spatele meu.
Mă întorc și văd ceva ce mă sperie . Clar nu mai arată ca in trecut . Este nebarberit și are cearcăne negre  și ochii roșii . Oribil , arată orbili dar ceva in mine tot mă împinge să sar pe el . Ii zâmbesc dar el nu schițează nimic . Ba chiar de parcă nu sunt acolo se așează pe canapea și schimbă canalele până ajunge la un meci.

- De ce dracu ai venit că sigur nu ai venit să îmi faci curat , apropo mi-ai invadat spațiul personal .

Oftez și mă pun in fața lui pe măsuța având grijă să nu mă pun pe o felie de pizza . Închid televizorul și mă privește în ochi.

- Sunt încă soția ta . Ce faci Ryan, de ce te distrugi ?

- De ce nu ai semnat actele alea nenorocite pe care era vorba sa mi le trimiți tu și la un moment dat ți le-am trimis eu ? Hmm?  Spune că stau prost cu capul .

Adevărul este că nu am putut să renunț la căsătoria asta . Ceva îmi spune că nu trebuie sa o las să plece . Actele zac undeva printr-o ghenă de gunoi cred.

- Pentru că nu vreau să divorțez .

Începe să râdă și mă privește cu ură .

- Ești o falsă Ivy , plecă și nu mai veni.  Lasă-mă în durerea mea .

Mă ridic și mă apropii de fata lui .

- Tu nu ai renunțat când vroiam liniște , eu de ce sa renunț .Mâine ma mut aici căci am tot drept și nu vei scăpa de gura mea . Singura iarba pe care o să o vezi este cea pe care trebuie sa o tunzi afara .  Și s-a zis cu parașutele .

- De ce?  Vrei să le iei locul ?
Clipesc uimită și asta zici că a fost o palmă peste fata . El chiar este aproape pierdut . Ii pun mana pe inima lui și îi șoptesc aproape de buzele lui .

- Sunt femeia ta și nu o parașuta . Vezi ce mai zici căci de gura mea nu scapi. Nu semnez nimic și frații noștrii sunt de acord . Ori stai cu mine ori te ducem la dezalcoolizare .

Și așa am făcut , in următoarele zile am vărsat toate sticlele de băutură existente în casă și i-am aruncat toate pliculețele bulbucase . Ii dau doar mâncare făcută de mine și treburile pentru firma le face de acasă .  Nu a călcat nimeni pragul casei in afara de portari și șoferi . Frații lui vin in vizita și se vede o îmbunătățire la el dar nu destul. Nu vreau să mă gândesc că nu o sa mai fie niciodată Ryan din trecut.  Mă simt cel mai rău că el este așa din vina prostiei mele .

De când am avut circ că nu are bautură, l-am pus și are o terapie cu un bărbat puțin mai in vârstă care îi recomandă tot ceea ce trebuie și face cursuri cu mai mulți oameni online. Șterg praful in timp ce el se uită la o emisiune sportivă .

- Când o să pleci Ivy ?
Mă uit spre el și îmi ridic sprâncenele . Evită să mă privească prea mult în ochi și știu de ce .

- Niciodată .  Obișnuiește-te cu asta .

- O făcusem până nu m-ai părăsit și ai spus că m-ai folosit. Aștept doar sa pleci odată că din iubire clar nu stai .

- Ryan am mințit . Te iubesc și am avut nevoie doar de o pauza .

Se ridică și vine spre mine .

- Ti-am dat pauza dar păcat că m-am regăsit și nu te mai vreau eu acum .

- Ba mă vrei .

Mă duc și îl sărut . Prima oara nu îmi răspunde dar apoi adâncește sărutul. Sărutul care mă face să am fluturi in stomac cum nu am mai avut din adolescenta.  Mă trântește pe blat și imi strânge talia .

- Nu simt nimic Ivy, nu mai simt nimic .
Mă lasă cocoțată aici și plecă . Îmi bag mâinile în par și mă pun pe un scaun . Nu știu de ce dar simt că încep să renunț.

Otrava IubiriiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum