Am simțit cum totul s-a spart în milioane de bucățele. Am îndurat destul, dar nu a fost ultimul lucru pe care l-am văzut. Pur și simplu, am continuat să merg tot înainte, să gândesc optimist. Cum poți pur și simplu să continui când cel mai rău lucru ți s-a întâmplat?!
ÎI URĂSC! ÎI URĂSC! MĂ SIMT DE PARCĂ NU O SĂ MAI FIU FERICITĂ VREODATĂ!
Ce ar trebui să schimbi ca să supraviețuiești? Cine ar trebui să devii?
ȘI ÎN FIECARE ZI DEVINE DIN CE ÎN CE MAI RĂU, NU MAI POATE SĂ-MI FIE DOR DE EL! El... nici măcar nu a reușit să-și ia rămas bun...
Eu doar, îmi doream să mă pot ghemui și să se oprească totul în jurul meu. Nu mai voiam să gândesc. Poate chiar meritam fiecare secundă din acest coșmar.
L-am privit cum murea, încet, încet. Ce nu poți să înțelegi? Nu o să mă pot ierta vreodată pentru asta!
Toată lumea încerca să mă convingă că n-are rost să continui să mă învinuiesc, că nu puteam face nimic și că mi-ar trebui un nou început. Dar stau seara cu lacrimi în ochi și cu mâini tremurânde întrebându-mă ce rost mai are să continui o viață în care el nu face parte.
