De DAta asta

                   ~ Loved you yesterday, love you still. Always have, always will.~

               Vocea lui Chris Rea răsună în difuzor, dar pe chipul lui Austin numai fericire nu era. Da, se întorcea acasă şi avea să-i revadă pe toţi cei de care îi fusese atât de dor, dar nu asta era problema. De parcă cântăreţul i-ar fi citit gândurile, strofa a doua a cântecului începu şi lui Austin i se ridică fierea în gât.

              So I sing for you

              Though you can't hear me

              When I get trough

              And feel you near me

              I am driving home for Christmas

              Driving home for Christmas

              With a thousand memories… 

              Dintr-o mişcare scurtă închise radioul şi îşi încleştă ambele mâini pe volan. Asta era problema: avea s-o vadă şi pe ea. Sau poate va reuşi s-o evite. Liniştea acestei săptămâni de vacanţă şi toată pacea lui depindea de reuşita planului.

              Plăcuţa cu numele oraşului şi un Bun venit! şters îi apăru în faţă şi Austin se calmă brusc. Era acasă. Acasă-acasă, nu acasă – hai-hui. Familiaritatea locului îl lasă cu o senzaţie de calm şi bună dispoziţie. Dar de îndată ce intră pe strada lui, inima începu să-i bată mai tare şi îşi simţi mâinile transpirate pe învelitoarea de piele a volanului. Apoi casa lui îi apăru în faţă şi fu şi mai rău.

              Parcă maşină pe alee şi rămase o clipă locului. Îi fusese dor de casă. Da, de casă albă cu vopsea cojită şi geamuri multe – la spălatul cărora ajutase de atâtea ori –, de veranda largă unde atât de multe amiezi le petrecuse citind SF-uri, de azaleele şi trandafirii mamei, de coşul de baschet din spatele casei, de Zeus- câinele lor lăţos, de ai lui şi de… Nu putea să mintă şi să spună că nu îi dusese lipsa. Pentru că chiar şi cu miile de kilometrii – la care adăuga şi supărarea – ce îi despărţeau, tot se gândise la ea. Şi asta îl enerva cel mai tare.

              Nu fusese niciodată un adept al celibatului, dar dacă atunci când săruţi o fată, vezi alta sau dacă strigi acelaşi nume – nici pe departe cel al partenerei – înseamnă că trebuie neapărat să stai deoparte. Până te calmezi măcar. Problema era că el încă nu se calmase.

              Şi cum se poate că atunci când urăşti atât de mult pe cineva încât să îţi doreşti să o strângi de gât să te gândeşti totuşi cum ar fi să se aprindă că o batistă înmuiată în kerosen în mâinile tale? Nici el nu găsise explicaţia şi avusese doi ani la dispoziţie să se gândească. Doi ani în care blestemase ziua în care se puse în genunchi în faţa ei.

              -Vii acasă după doi ani şi rămâi în maşină?

              Privi în dreapta şi reflexia lui îmbătrânită îl privea zâmbind. Cât de prost fusese să umble brambura în loc să stea acasă cu părinţii! Din cauza ei.