Orașul îngerilor |Niall Horan fan fiction

1

-Ariana-
Deschid ușor ochii din cauza alarmei care suna de ceva timp,întrerupând liniștea care a acaparat camera mea.O alta dimineața obișnuita de luni in care trebuie sa ma duc la facultate.Razele soarelui îmi luminează încăperea in timp ce eu pun picioarele reci pe parchet in căutarea papucilor de casa.Trag draperiile lăsând soarele sa pătrundă in încăpere pentru a îmi lumina ziua.Ma duc spre bucătărie unde îmi mananc cerealele in timp ce ma uitam pe Instagram."Diminetile de primăvara sunt absolut superbe!",îmi spun in gând după ce am ridicat capul,evitând ecranul telefonului.Imi termin cerealele și ma pregătesc pentru o noua zi de facultate făcându-mi rutina de dimineața.

-Niall-
O alta dimineața in care îmi beau cafeaua cu graba deoarece azi trebuia sa ajung la studio sa înregistrez noua melodie.Dupa ce ma îmbrac și îmi aranjez parul îmi iau in ghiozdan cu o bluza de trening pentru ca s-ar putea sa ies seara de la studio și un termos cu cafeaua pe care nu am apucat sa o termin deoarece, ca in fiecare dimineața, ma grăbesc sa ajung la studio.
Deschid usa, razele soarelui mângâind-mi fata.Este placuta sa vezi copacii înfloriti și pasarele ciripind in fiecare dimineața!Iti face ziua mai frumoasa!

-Ariana-
*dupa facultate*
Este deja ora 19:30...Au fost destul de obositoare orele azi,stiind ca sesiunea se apropie și trebuie sa ma pregătesc deoarece ma așteaptă zile grele!Paresesc incinta școlii,dar autobuzul deja plecase din stație!Perfect!Acum va trebui sa merg pe jos!

-Niall-
*dupa ce a părăsit studio-ul*
Huh!Este deja ora 19:37 și pot sa spun ca sunt extenuat, dar mulțumit de rezultatul obținut!Sunt 100% sigur ca piesa va fi un succes!Imi pun căștile in urechi și pornesc la drum.Am ceva de mers pana acasă!
Mergem liniștit pana când am simțit cum intru intr-un univers parealel la vederea ochilor de un verde strălucitor ai unei fete misterioase...Buze perfecte,nasul potrivit fetei,un par lung ușor ondulat și o ținuta absolut superba.O văd cum trece pe lângă mine fata ezitare,dar nu puteam sa pierd o asemenea fata...Ii pun mama pe umăr putin emoționat...Ea se întoarce și îmi arunca o privire puțin nedumerită.Simt ca ma blochez...Nu mai înțeleg ce e real!Oare visez?
-Te pot ajuta cu ceva,spune fata puțin speriata.
Nu,clar nu visez...

Restul in capitolul următor,sper ca v-a plăcut💖