Intalnindu-l pe Domnul Roman #1

Capitolul 1

Poti da in judecata compania de transport in comun?

BANG!!! Dumnezeule! Se spune ca frica iti este cel mai mare dusman, dar in momentul acesta natura imi croieste asasinul. Suvoaie de ploaie imi imbraca cei 165 de centimetrii iar zgomotul asurzator al tunetului, imi incetoseaza constiinta. In cei aproape 16 ani de viata, nu multe au fost momentele in care mi-am pierdut echilibrul sau rationamentul, dar 2 ore in frig si ploaie , unde ora 10 intuneca tot decorul si orice urma de viata s-a evaportat in jur, ma teleporteaza intr-o halucinatie, unde paranoia risca sa ma castige.

BANG!!! Si iar tresar , scufundandu-ma in teroare, cu toate ca ar fi trebuie sa ma astept la acest infiorator refren care ma acompaniaza in asteptarea autobuzului. Dar asteptarea moarte nu are, iar autobuzul , timp se sosire, aparent. Bucurestiul poate fi destul de aglomerat, iar traficul este celebru pentru sfertul academic la puterea a treia, dar joi seara, ora 10 , nu ar oferi nicio explicatie logica pentru cele 2 ore petrecute in asteptarea unui autobuz care teoretic, circula ora de ora, 24 din 24. Nici clima de noiembrie nu-mi e prietena, incurajand apa sa-mi inghete sangele, se pare ca hanoracul si blugii sunt doar de, decor. Ca si statia, in ultimele 2 ore.

BANGGGGG!!!!!!! Eva! Mai bine stateai acasa. Acasa. Doamne! Mami, probabil este cu inima la gura, in timp ce tati, incarca sa o calmeze cu o explicatie logica, logica care nu poate patrunde mintea pesimista a Valeriei. Urasc sa-i incarc mamei timpul cu ingrijorari si ganduri absurde, si de cele mai multe ori nu este nevoie se le creeze. Neavand prea multi prieteni si alte activitati exceptand cele scolare, timpul mi-l petrec acasa, iar cel mai palpitant lucru care mi se poate intampla este o certa la cateoria laptor cu sora mea cea mica. Corina. Persoana pe care o iubesc cel mai mult in lumea asta, dar si cea care imi distruge cel mai des, pacea, dar fiind sora mai mare (cu un an), trebuie sa-i respect copilariile. Vorbele ei. Iar gandul iar imi zboara la mami si probabil la miile de apeluri pierdute, pe care telefonul meu mort, nu le poate prelua.

BAANNNGGGGGGGGGGGG!!! Domnue Roman, Dumneavoastra sunteti reponsabil pentru viitor meu infarct. Asta daca veti avea vreodata habar de persoana mea. Dar cum sa aveti Majestatea Dumneavoastra, cand nu va sinchisiti sa apareti la propriul curs , si trimiteti un slujitor sa ne informeze ca "Alexandru Roman este retinut de lucruri mai mari la acest timp". Nu ma intelegeti gresit, nu sunt o persona rea sau care se dezvolte sentimente inferioare , in absolut nicio circumstanta, dar in acest moment paranoia incepe sa castige teren.

Nu il cunosc personal pe Domnul Roman, dar numele si cunostintele lui, imi pot asigura un loc la Facultatea de Drept. Cu o situatia mea financiara foarte.... "nefinanciara", Domnul detine singura mea sansa la o bursa, dar probabil "financiaritatea" lui ii permite sa lipseasca la cursul la care prezenta lui a fost cruciala , pentru mine. Dar unde este acum cuvantul si moralitatea celui mai renumit avocat din Romania? Ocupate cu "lucruri mai mari", iar noi, cei in asteptarea lor, pierduti printre dezamagire si regret. Probabil ca, confortul casei sale, ii bucura viata in acest moment Domnului Roman, iar ploaia ii suna doar ca o melodie pe fundalul unui show la tv, sau poate cu un pahar de vin in mana, priveste pierdut , furtuna si melancolic isi aminteste ce a mancat acum jumatate de ora sau, pe ce a cheltuit o suma pe care nu am vazut-o niciodata in realitate..... E comic cum vietile pot fi atat de diferite, dar indiferent de scop, telurile pot fi asemanatoare. Daca pui un zero dupa virgura , nu are nicio valoare, dar inainte de ea, decide puterea, iar puterea sta la cei din fata virgulei, la cei care timpul slujeste in fata lor si rabdator, le asteapta deciziile. Nu am resentimente in fata virgulei ci doar neintelegeri, rabdari si sper, solutii.

BBBBAAAAANNNNNGGGGGGGGGGGGGGGGG!!!!! Inchid ochii si numar pana la 10. La 7 imi dau seama ca probabil paranoia trebuie sa ii faca loc pneumoniei.

Ghiozdanul cantareste cel putin 20 kg, incarcat fiind cu un caiet, pix si 19.5 litrii de apa, iar cele 55 ale mele se lupta sa sustina umerii tensionati. Printre stropii de apa care lovesc asfaltul, incerc sa mi aud respiratia. E imposibil, dar cu ochii inchisi, imi ating pieptul ,inima imi bate cu putere , vocea mi-o aud in minte, singurul lucru de care nu mi pot sa seama este daca umezeaala de pe obrajii mei este de la ploaie sau prorpiile mele lacrimi.