saudade, portuguese= a nostalgic longing to be near again to something or someone that is distant, or that has been loved and then lost, "the love that remains" after someone is gone. It often carries a repressed knowledge that the object of longing might never really return.
***
"Nimeni nu poate explica ce semnifică această operă de artă în adevărata sa esență. Probabil acest fapt ne face și mai atrași de ea." Spune cu o față serioasă ghidul, în timp ce o grămadă mare de tineri îl privesc de parcă a descoperit o nouă galaxie.
Pentru asta plătește lumea ghizi? Ca atunci când nu-și găsesc bine informațiile să scoată pe gură o grămăjoară de cuvinte spuse în van?
Nu-mi plac galeriile de artă. În primul rând, mă plictisesc groaznic, în sensul că mintea mea nu poate să înțeleagă tot simbolismul dintr-o pictură. Apoi, nu-mi plac ghizii din locurile astea.
"Nia? Dacă o să te pierd prin mulțime, e fix vina ta!" Mă amenință amuzată Maysa, mâna ei bătându-mi ușor umărul.
"Nu veneam aici, nu mă pierdeai. E mai simplu decât crezi." Îi reproșez și mă uit urât la ea. Fata îmi arată limba și dispare din nou prin mulțime. "Eu te pierd pe tine, Maysa."
Motivul pentru care mă chinui singură este, bineînțeles, Maysa. Nu e vorba că m-a vrăjit ca să vin aici pentru că, sinceră să fiu, sunt destul de greu de convins. Mi-a zis că o să mergem la localul ei preferat, dar am ajuns aici.
Îi mai arunc o privire dezaprobatoare ghidului, apoi mă îndrept spre pictura pe care a încercat să o explice fără succes.
Privesc pânza și împietresc. Poate că universul încearcă să mă pedepsească pentru că l-am judecat pe ghid. Clipesc de câteva ori și încerc să-mi revin la realitate.
Cunosc pictura.
Încerc să înghit nodul care mi s-a pus în gât și să nu fiu prea afectată de o bucată de pânză. Din păcate, tocurile nu îmi ajută picioarele care dau impresia că se vor topi.
Perfect, acum și stomacul mi se întoarce pe dos.
Tabloul se transformă într-o portiță care mă trage cu putere spre trecut. Trecutul acela plin de praf, pentru că l-am împins cu putere spre cea mai întunecată încăpere și l-am închis cu cheia. Cine ar fi crezut că o să-și creeze propria ieșire?
Adevărul e că, deși locurile de genul mă plictisesc, nu sunt străină lor. Totuși, cunosc pe cineva care mi-ar fi explicat fără reținere toate picturile de aici. M-ar fi prins de mână, și-ar fi plimbat privirea prin toată încăperea și ar fi făcut fiecare tablou să pară pictat special pentru noi.
"Un tablou cu o semnificație aparte, nu? Nu degeaba este atât de prețuit." Mă întorc și privesc bărbatul care nu-și ia ochii de la bucata de pânză. Își ține mâinile în buzunar și se balansează pe vârfuri și călcâie. "Patru ceasuri care se topesc. Un deșert. Ce o fi vrut să transmită de fapt?"
Eden ar fi putut să-l explice.
Era unul din preferatele lui. De fapt, sunt destul de sigură că nici măcar el nu știa adevărata lui semnificație, dar aș fi crezut fără reținere fiecare cuvânt pe care îl îndruga privind pânza.
Sinceră să fiu, nici nu mai țin minte explicația pe care mi-a dat-o. Știu doar că atunci când își întorcea privirea spre mine mă cuprindea un fior. Un fior de care n-am scăpat nici în ziua în care a plecat și am știut că n-o s-o mai văd. Privirea aceea trecea prin mine și se oprea fix lângă sufletul meu.
Apoi râdea. Știa deja că a vorbit degeaba.
Parcă tabloul îmi aruncă acum aceeași privire. Mă uit la pantofii mei, deja pregătită să pierd.
Aș vrea să iau tabloul și să fug departe cu el. Așa l-aș privi în continuu și aș rămâne în trecutul acela.
La naiba, trebuie doar să mă gândesc la el ca să fac lucruri la care nici nu m-aș gândi în mod normal!
Ating pictura rapid, de parcă Eden stă captiv acolo. Pot să simt cum bărbatul de lângă mine mă țintuiește cu privirea, dar nu-mi pasă.
Știu că n-o să-l mai văd vreodată.
Mă simt bine știind asta. Nu tot ceea ce iubești îți face bine, mai ales când nu ai o măsură. Dar, oricât de amar ar suna, doar pentru că-ți face rău nu înseamnă că poți să ștergi cu buretele iubirea.
Deși numele lui încă mă face să înghit cu greu. De fapt, nici nu trebuie să-i aud numele.
Uneori îmi vine să mă bat pe spate pentru că încă reușesc să iau o gură curată de aer când simt că un gol atât de adânc încă persistă. Sufletul meu era obișnuit să-i aibă privirea aproape.
"Timpul este relativ, Nia. Deși vrem să treacă cât mai încet, tânjim pentru momentele care îl fac să pară inexistent. Dar știi care este punctul comun, indiferent dacă trece imediat sau pare de neclintit?" Maysa își pune capul pe umărul meu, iar nodul din gâtul meu se transformă în lacrimi ale căror emoții nu le pot desluși. "Nu-l mai recuperezi. Se strecoară printre degetele tale și dispare."
"Nu mai vine..." Vocea mea e răgușită, iar râsul amar al fetei de lângă mine îmi zguduie corpul. Cred că știe deja că vorbim despre subiecte diferite. "Ai sunat ca el. Și el încerca să fie profund, dar pălăvrăgea despre lucruri pe care aproape că nu le credea. Nu-i mergea cu mine, nu mă topești așa de ușor."
"Nu-ți plac galeriile, iar motivul care te aducea aici s-a evaporat. De ce te mai chinui?"
"Chiar speram că o să se întoarcă." Îmi mușc buzele și privesc mai atentă tabloul, încercând să nu mă simt ca o proastă pentru că încă aștept. Nici măcar nu știu ce simte el acum. Pot doar să las trecutul să se bucure de portița salvatoare.
Îl privesc cum stă cu mâinile în buzunare, concentrat la pânză. Când îl văd atât de serios simt un gol în stomac. Pare că se gândește la o semnificație mai adâncă, iar asta mă face să nu mă apropii mai mult, de teamă să nu-i tulbur ideile. Totuși, de fiecare dată când gândul îmi trece prin minte, băiatul se întoarce spre mine, de parcă știe deja că sunt acolo și doar îi place să-l analizez.
Îmi arată un zâmbet larg, de parcă copilul din el mă aștepta de o eternitate. Indiferent de expresia lui jucăușă, ochii nu i se despart de ai mei. De ce o privire costă atât de mult timp?
Și cum poți să tânjești după o privire?
***
A/N: Hmm, o nouă serie în care aș vrea să fac ceva mai flexibil. Vom vedea unde se ajunge. Cel mai probabil capitolele nu vor avea legătură între ele.
Nu vor fi toate legate despre dragoste, evident.
Apropo, aș fi vrut să folosesc ideea din acest capitol pentru o carte, dar nu știu ce părere să am despre asta.
9 august
