O poveste scrisa la repezeala pt un concurs afurisit anuntat in ultimul moment,nu e cine stie ce,dar as vrea sa stiu parerea voastra legata de ea,scuze pentru eventualele greseli gramaticale.Va astept comentariile si parerile.Merci:*
Eram in patul meu,intr-o dimineata obisnuita de vara,exilata,ca in fiecare vacanta,in satul de munte in care locuiesc bunicii mei.De fiecare data sunt expediata,alaturi de fratii mei,in aceasta pustietate morbida,in care lumea se holbeaza la tine ca la un extraterestru,doar pentru ca esti „de la capitala".
Urasc locul asta,mereu l-am urat si mereu il voi uri.Ma plictisesc de moarte aici.Nu am cu cine vorbi.Lumea ma evita,de fapt pe toti ne evita.Nu inteleg de ce.Singurii care manifesta un oarecare interes fata de noi sunt copii mici.Par fascinati de noi,de parca am fi niste exponate noi intr-un muzeu.
De cate ori suntem tarati la biserica locala de catre bunica,suntem subiectul principal de barfa al tuturor babelor „smerite,care vin sa se roage".Comenteaza fiecare miscare a noastra,fiecare cuta necalcata a hainelor,fiecare fir de par rebel,care nu sta la locul lui.Si nici macar nu incearca sa ascunda asta,vorbesc cat e tare pot,ca si cum noi nu am fi la doi metrii in fata lor.
Ma enerveaza cumplit superficialitatea lor.Nu credeam ca voi intalni vreodata oameni care prefera sa ramana flamazi doar pentru a-si cumpara haine scumpe si elegante,pentru a se fali in fata celorlalti.Nu mi se pare normal sa te imbraci elegant pentru a te duce sa cumperi paine,sau sa stai cu ochii pe fereastra toata ziua pentru a vedea cum sunt imbracati cei care trec pe drum.
Dar poate ca nu ei sunt cei ciudati,poate eu sunt cea anormala aici.Nici nu mai stiu ce sa cred,cert e ca nu ma integrez aici.
Lumina soarelui era deja destul de puternica pentru a inunda intreaga camera,chiar si prin jaluzelele trase.
M-am uitat la ceas.Era ora zece dimineata.Banuiesc ca nu mai puteam amana.Trebuia sa ma scol si sa dau piept cu noua zi.
Dupa ce m-am schimbat si mi-am facut toaleta,am iesit in curte.Bunicii si fratii mei erau la masa,m-au intrebat daca vreau sa mananc,insa i-am refuzat.Eram prea scarbita de tot ceea ce ma incojoara pentru a mai manca.M-am dus in sala grajdului,pe care o foloseam drept depozit pentru diverse lucruri.Mi-am luat bicicleta si am iesit in drum.Simteam nevoia sa scap de aici.Trebuia sa ma relaxez,sa-mi golesc mintea.Am luat-o inainte pe drum pana in capatul satului.Bineinteles ca toata lumea se holba pe ferestre la mine.Putinele femei care stateau la porti discutand,se opreau din barfit atunci cand treceam pe langa ele,aruncandu-mi priviri taioase pentru ca nu le-am salutat.Nu vedeam nici un motiv s-o fac,nici nu le cunosteam.Mi se parea o prostie sa-i salut pe toti oamenii pe care ii intalneam,un obicei ridicol in satul asta.Nu-i vedeam rostul.
Ajunsa in capatul satului,am cotit la stanga pe drumul pietruit ce ducea in padure.Afundandu-ma tot mai mult in ea,am inceput sa ma relaxez si sa ma bucur de plimbare.Mirosul acelor de brad imi inunda nasul si ma calma,ciripitul pasarelelor era singurul lucru care rasuna in padure.Era atat de bine sa stii ca esti singura,ca poti face orice fara ca cineva sa te judece.
Am inceput sa pedalez mai repede.Brazii incepeau sa alerge de o parte si de alta a mea.Din cauza vitezei,pietrele sareau in spatele meu.
Ajunsa la o rascruce,am luat-o la dreapta si am continuat sa urmez drumul pana cand copacii au disparut brusc. M-am oprit imediat muta de uimire.In fata mea se deschidea o vale imensa,plina de dealuri verzi,presarata ici,colo cu cate un arbore si strajuita pe toate partile de padurea deasa.Un paraias cristalin taia valea de la est la vest,susurand in josul acesteia.
Panta era destul de abrupta asa ca mi-am lasat bicicleta langa un copac si am inceput sa cobor in vale,fermecata de frumusetea acestui loc.Peste tot in jurul meu erau tot felul de flori salbatice:lacramioare,clopotei,papadii.Miresma lor dulce umplea aerul si ma imbata.
