I still want to kiss you

1

Capitolul 1- Sub aceiași umbrelă

- Următoarea comandă?
- Un Machiatto la masa 4.

Era tot el. Frecventează mult cafeneaua. Sunt angajat doar de o săptămână și cu toate astea l-am văzut în fiecare zi aici. La început credeam că e șeful localului și aproape m-am dus să mă prezint lui dar de fapt era un client,unul fidel. Nu prea cred că are prieteni, cel puțin nu îi aduce niciodată aici, vine mereu singur. Pare să fie tânăr dar tot parcă are în jur de 28 de ani. Trebuia să plec pentru a duce comanda.

  - Aici este comanda dumneavoastră, mulțumim că ați venit la ' Sweetie Caffè'. Poftă bu--
- Așteaptă! Ești nou aici?
- M-am angajat de o săptămână. V-am luat comanda trei zile la rând.
- Hmm...totuși e prima dată când te văd iar vocea ta nu mi se pare cunoscută...ciudat. Poți pleca, mulțumesc pentru Machiatto!

Mă întorc la teșghea unde mă întâmpină o fată. E deja o problemă, ori demisionez ori de acum o să iau doar comenzile domnilor.

-Bună ziua, ce doriți?
- Aș vrea un cappucino și poate kakaotalk-ul tău...
- Ok deci un cappucino rămâne,altceva?
- Îmi poți da kakaotalk-ul tău?
- Deci numai cappucino,ok. Dong vino să îi faci un cappucino fetei.

Schițează un zâmbet fals. Avea o tonă de machiaj întins pe față. Urăsc fetele,sunt cele mai cicălitoare și ciudate ființe din lume. Fac pariu pe orice că fără acea tonă de machiaj arată mai rău decât Oli London. Cred că azi era o zi specială sau ceva, aveam sute de clienți. Eram prea puțini angajați pentru atâta lume. Trebuia să fim măcar doi pe un schimb altfel nu facem treabă. Sunt doar eu și Dong. În fiecare zi ne luptăm pentru un salariu mizerabil deoarece sloganul șefului e ,, Cu cât mai multă muncă cu atât mai mult salar". Începeam să urăsc locul ăsta dar nu puteam să îmi dezamăgesc părinții. Locuiesc singur de un an și pentru ai scăpa pe ai mei de griji m-am angajat ca să mă pot întreține. Dong spunea că e în cafenea de un an și că au fost mulți angajați dar au demisionat din cauza oboselii create de acest loc de muncă.
Ora 22:00 era ora închiderii care tocmai ce sosise. În cafenea mai era acel bărbat și fata cu machiajul tocmai ce ieșise. O priveam prin geam cum îi se prelinge tot machiajul pe față din cauza ploii. Voiam să o felicit, acum semăna cu o fantomă din Hotel del Luna. Cu toate astea mă îndrept ușor spre bărbatul din colț. Mă uitam atent la corpul său și mai trăgeam cu ochiul și le ce scrie în laptop. Scria într-o limbă ce cred că era engleză. Mai bine zis, învăța.
- Ce faci?
- Voiam să te anunț că e închis.
- Voi sta să-mi strâng lucrurile până faci tu curat!

Era ciudat. De ce nu își strânge lucrurile și pleacă? Vrea să ieșim deodată din cafenea...?

- Și...gata, am terminat! spun în timp ce șatenul se ridică de pe scaun și mi-o ia înainte.
Ies și eu și încui cafeneaua. Ploua și m-a prins fără umbrelă.

- Nu ai umbrelă,nu?
- Umm..se pare că nu...
- Te conduc până acasă?
- Oh,nu nu, mă descurc și fără umbrelă, e doar puțină ploaie. Și ies de sub acoperișul cafenelei. În acel moment parcă Universul se răzbună pe mine turnând o găleata plină cu ploaie. Ziceai că ai umbrelă?
Șatenul chicotește și mă trage din ploaie în timp ce își deschide umbrela. Drumul era destul de pustiu până să înceapă el o discuție.

- Și cum e la cafenea?
- Oribil! Suntem doar doi la o grămadă de comenzi și stăm toată ziua! Urăsc cafeneaua aia blestemată îmi vine să îi dau foc după ce plec de la muncă.
- M-am prins din prima. O urăști!
- Da, apropo...vi să înveți la cafenea?
- Da, deoarece nu pot învăța în bibliotecă facultății. Sunt prea multe fete care imi lasa o prea multe bilețele de dragoste.
- Oh fetele.
- Le urăsc! Spunem amândoi apoi ne uităm scurt unul la altul. Stăteam sub aceiași umbrelă,mă deranja oarecum dar într-un fel mă bucurăm că am cu cine să vorbesc în drum spre casă.
- Aici e,nu?
- Oh,da. Am ajuns! Mulțumesc că ai împărțit umbrela cu mine!
- Pentru nimic,noapte bună!
-Paa.