Umbla prin scoala de parca lumea era a lui... si poate era. Toata lumea il cunostea si el cunostea pe toate lumea. Nu era foarte inalt, cel putin nu cu mult mai inalt ca mine, insa toate il adora. Pana la urma ci nu ar fi facut-o? Par saten, aranjat perfect, fata scoasa dintr-o revista si ochi caprui ca o mare de ciocolata ca iti faceau ritmul inimii sa accelereze doar cand te privea. Poate asta a fost prolema, de ce trebuia sa imi bata inima asa cand il vedeam?
Bineinteles ce era tot acolo, toti cei populari stau acolo si pun piedica ,,trecatorilor'' ca mine. Nu asteptam ora de sport, niciodata nu o faceam, uram asa trec pe acolo si sa il vad agatat de o alta odrasla. De fiecare data era la fel. Mai putin azi.
Intram in zona 0, zona lor, la puteam simti privirile judecatoare pe mine. Ciudat, el nu era in locul lui obisnuit- in centu. Statea cu piciorul sprijinit de perete, parca scos din filmele americane, dar ceva era diferit. Mai putin de un metru ne despartea, voind sa trec mai repede, am fost impinsa de la spate, insa nu catre iesire ci catre el. Nu am mai fost atat de aproape de el niciodata, 2 cm ne desparteau si puteam sa jur ca expresia fetei lui o copia identic pe a mea: mirare si rusine
Am oservat altceva, in locul obrajilor mei ce mai aveau putin si luau foc, in ochii lui se ascundea ceva intunecat, ceva ce nu am inteles nici in ziua de azi.
L-am mai vazut dupa incident la scoala, insa nu asa des - oricum el nu m-ar fi observat -
sau poate da.
