Timpul trece si eu uit, cam tot ce am trăit,
Uit ce am făcut sau ceea ce-am gândit
Cum mii de stele sunt descrise in citiri
Cum mii de vieti se pierd in amintiri.
-
Dar mi-aduc aminte si acum de inc-o amintire
Ce-mi lasa dorul mut , orbirea din privire
Am iubit atât de mult, ceva ce a murit
Era ca o floare-n mana mea ce s-a ofilit.
-
Era odat' un câine ,bolnav si slab de zile
Îmi pare ca mereu ,mergea vreo zeci de mile
Sub visinul din curtea mea, se aseza cu o mâhnire
Era lumina fetei mele si flama din privire
-
Când trista eu eram ,el venea la mine
In poala mea el se punea ,cu labele-i ce-s fine
Stăteam cu gândul peste tot si cu mila ii zâmbesc
Ca mi-e prieten ca un om, dar tot mai mult eu îl iubesc
-
In fiecare zi de dimineata, mă jucam cu el mereu
Sarea in sus de bucurie, desi ii era greu
Atâta iubire-mi arata,intre noi prietenie
Era chiar blând cu toti, caci asta-i omenie
-
Când seara il lăsăm ,furandu-i niste soapte
Nu ma lasa si ma trezea, chiar in miez de noapte
Tineam la el caci mi-arătat, prietenia adevarata
Si orice-ar fii sau ce a fost nu-l voi uita vreodată
-
In brate îl tineam si-ncet el adormi-se
Ciulea urechile si dintr-o data iarasi se trezise
Îmi spunea ceva mereu ,cu ochii ascultând
Deparca el mi.ar zice ,,voi murii curând,,
-
A doua zi de dimineata, el nu a mai venit
L-am căutat din răsputeri dar nu l-am mai gasit
Am asteptat ore lângă visin, plângând cu lacrimi reci
Ma-ntreb ce s-a-ntamplat, de ce ai vrut sa pleci?
-
Următoarea zi ,m-am dus si lângă copac l-am gasit
Când l.am văzut s-a uitat la mine si pe loc el a murit
A stat si-a-vrut, pe mine sa mă vadă
Dar însă eu n-am stiut, ca va fi ultima data
-
L-am înmormântat si sufletu-mi se frânge
Simteam cum dintr-o data, inima îmi plânge
S-a stins usor ,un prieten de neuitat
Nu te voi uita vreodată ,te las in locul unde-am stat
-
Mi-e dor si-acum de el, cum usor mă linistea
Mi-e dor de-atunci când el ,in brate-mi adormea
Si simt cum glasul i s-a stins acum ,tacand
Dar inima îmi spune ca-l voi vedea curand.
