*Din perspectiva lui Tao*
Ochii ma usturau groaznic, astfel am fost nevoit sa dau frau liber bobitelor de lacrimi sa se rostogoleasca pe obrajii mei incinsi, rumeni si proeminenti. Mainile imi tremurau pe marginea barii patului, sughitand atunci cand credeam ca ma voi opri. Suspinam incercand sa iau cat mai mult aer, insa aveam vaga impresie ca plamanii mei nu vor sa primeasca oxigen. Simteam ca ma sufuc, inima batandu-mi din ce in ce mai tare cu fiecare secunda, cu fiecare minut.
Dar am incercat sa ignor tot ce tinea de mine si sa imi canalizez toata energia asupra barbatului din fata mea ce zacea ostenit in asternuturi. Ce-i drept, trecuse ceva vreme de cand nu-l mai vazuzem si eram usor uimit de aspectul sau inca neschimbat.
Acelasi par carunt, aceleasi gene lungi, negre si groase. Acele buze rozalii si acea dunga creionata pe frunte ce devenea mai adanca pe zi ce trecea. Cu barba-i nerasa îi dadea un aer neingrijit si falit, dar pe cat de bine o cunosteam pe mama, stiam ca nu l-ar fi lasat sa iasa asa din casa. Ea mereu a fost o femeie grijulie si curata, fiind chiar in pura antiteza cu tatal meu, care de altfel era la polul opus. De asemenea, tocmai atunci am inteles de unde mostenisem incapatanarea, ambitia si devotamentul.
El mereu obijnuia sa-i puna bete-n roate mamei, asta fiind la inceputul relatie lor, cu foarte multi ani in urma. Ma bucuram ca pot sa-mi amintesc unele detalii care m-au facut sa rad, sa surand si sa-mi dau ochii peste cap. Tipicile certuri si replici pe care si le adresau si apoi acea mica perioada in care nu isi mai vorbeau, caci pe langa faptul ca tata îsi lasa orgoliul la o parte cumparandu-i flori si ciocolata, nici mama nu era usa de biserica. Avea si ea, ca orice femeie, toanele ei.
"Iti spun baiate, femeile sunt un adevarat mister. " Mi-a spus el atunci ciufulindu-mi parul, dar va da-ti seama ca pe atunci eu eram mai interesat de freza mea decat de ce bolborosea el.
Am ofatat prelung si m-am smucit ca un nebun de pe scaun privindu-l inca o data indurerat.
Aveam sa îi demonstrez ca pot sa fiu un adevarat politist si ca tot timpul pierdut urmarind filme cu Sherlock Holmes nu a fost in zadar.
Pasii mei reuseau sa perturbe linistea ce pusese stapanire pe intregul hol, creend un frumos ecou in urma. Umbra ce imi era proiectata pe peretele din spate ma facea sa cred ca ma aflu pe cale sa savarsesc o crima de importanta mondiala, dar nu era asa. Eram doar eu, mereu obositul ZiTao.
Am inspirat adanc vazand urgia de afara. Ningea in continuu de mai bine de doua zile iar stratul de zapada asternut era pe masura. Insa frigul parea sa-i fi paralizat pe toti cetatenii Seoulului, incat niciun cap de om nu zareai, poate doar unul-doi care ieseau afara din cauza necesitatilor.
Pe vremea aceea eram maniat, suparat si indignata. Voiam ca cineva sa ma ia cu adevarat in serios, dar nimeni nu a reusit sa imi indeplineasca acea favoare. Am asteptat ca un individ sa imi aprecieze adevarata mea latura de a fi, am asteptat de altfel sa intalnesc o pura sinceritate intr-o fiinta pamanteana, dar mi-am dat seama ca in tot acel timp innebunitor nu faceam altceva decat de clachez. Si stiam de ce, nu exista un om care sa ma iubeasca in felul dorit de mine. Era doar o iluzie pe care mereu mi-o faceam si ma durea sec.
Am stranutat infrigurat stergandu-mi nasul cu maneca gecii, intrand din nou in magazinul cunoscut datorita lui Jamy. Mi-am achizionat o noua cagula, de data asta ceva mai aratoasa, cu care puteam sa bantui strazile subordonate ale imperiului de gheata, fara ca cineva sa imi remarce infatisarea. Si iata ca din nou, ma simteam ca intr-un film cu Batman, eu fiind inamicul sau.
I-am multumit politicos vanzatorului carandu-ma cat mai repede de acolo. Putea in orice clipa sa sune la politie si sa spuna ca un nebun tot cumpara cagule, cele folosite de crimanali, dar tinand cont ca era un magazin cu orientare catre Halloween, una dintre cele mai cunoscute sarbatori de peste ocean, nu cred ca ar fi avut ceva cu adevarat de demonstrat impotriva mea. Era doar o chestiune de perspectiva.
