Little Things

Autoportret

Secundele…trec foarte repede , dar sunt esentiale pentru viata noastra .O secunda poate fi pragul dintre moarte si traire , poate sa fie o clipa pierduta sau poate sa nu insemne nimic.Uneori cred ca timpul trece , dar nu pot sa il ating si pe deasupra , nici nu stiu ce sa fac cu el.In timpul scolii imi doresc sa am vacanta , insa cand am zile libere astept sa inceapa ‘tortura’.E frustrant sa ‘te joci’ cu timpul , deoarece el are avantaje asupra ta si te ia mereu prin surprindere.Clipele in care sunt trista constau in secunde pierdute pentru totdeauna si ma simt ca Sisif : trebuie sa duc piatra in spate pana la sfarsitul vietii mele , iar asta are rolul de a ma face fericita.Cu siguranta ca Sisif nu avea nimic de facut , dar eu as vrea sa pot sa ma autodepasesc...cred ca nu fac nimic la nivelul asteptarilor mele ; poate ca visele mele sunt mari , dar eu mi le-am impus...Traiesc in propria inchisoare si nu stiu cum pot scapa din ea.Sunt propriul meu calau si am ajung sa cred ca plictiseala si monotonia reprezinta esenta vietii , insa eu caut ceva mai mult.Frontul pe care ma aflu consta in prezent si viitor , dar intrebarea este :’Lupta a inceput sau s-a terminat?’Imagini mi se perinda prin minte si as dori sa am raspunsuri la unele intrebari , dar acestea nu se arata.Citesc carti si ma consolez cu asta , dar cat timp voi rezista?Admir oamenii care sunt nepasatori : indiferenta e importanta in acest secol , iar prefacatoria a devenit arta , nu ai voie sa fii TU , TREBUIE SA FII ‘ALTII’...O tristete se instaleaza in mine si incerc sa imi gasesc calea , imi spun ca drumul nu s-a sfarsit si ca mica mea calatorie numita ‘viata’ va fi plina de intamplari care ma vor duce pe noi culmi ale propriei mele constiinte , dar...mereu exista un DAR...nimic nu e batut in cuie.Maine poate veni o persoana si e pericolul mare  ca cetatea din mine sa fie distrusa si atunci ce voi face???O sa pot supravietui?Voi rezista? Frica exista intr-un colt al mintii mele si va fi acolo mereu : ma va pandi si imi va sari in fata atunci cand ma astept cel mai putin.Secundele inseamna mult pentru mine : o speranta pentru o viata mai echilibrata, clipe de liniste si implinire.Asemenea personajelor lui Camil Petrescu , eu imi construiesc o lume a ideilor si sunt insetata de ideal , vreau sa devin independenta de ‘lumea exterioara’ , insa ma mint pe mine.Am nevoie de oameni , incerc sa comunic cu ei , dar suntem intr-o lupta in care fiecare,deopotriva, e calau si victima.

Viata sociala inseamna iesiri mondene , petreceri , Facebook , pentru mine astea sunt lucruri neinteresante : ‘Imi place lumina ...apoi pamantul ...cartea ...rochia ...fructele...zapada...tot ce e neprefacut ...net’(doamna T , Patul lui Procust , Camil Petrescu).Cred ca citatul doamnei T ma defineste , deoarece si ea a incercat sa se analizeze si sa isi croiasca un drum prin viata dominata de afacerism , viata superficiala in care vulgaritatea domina si falsitatea e pe primul plan...As dori sa intalnesc pe cineva care sa simta clipele din viata cu o  intensitate vibranta si spontana , sa simta melancolia specifica toamnei , sa vorbim ore intregi , poate ca si eu sunt un fel de doamna T care nu stie ce vrea, insa nu trebuie sa fiu judecata ...Sunt doar un om...: Eu nu sunt altceva decat o pata de sange care vorbeste.’(‘Autoportret’,Nichita Stanescu). Camil Petrescu defineste femeia in romanul sau (Patul lui Procust) intr-un mod exceptional si sunt multumita ca in literatura noastra au existat oameni care au vazut mai mult decat substanta de la exterior :

‘Dealtfel , femeile ‘cu mister’ adevarat nu sunt cele care fac ‘lampa mica’ , sau pun abajur de hartie roza (ca acei negustori  de stofa care inadins astupa ferestrele , pentru ca , in semiintunericul pravaliei luminate scazut , sa-si vanda marfa proasta)...Si oricum , femeile care inseamna destinul unui om ,cele adevarate , care sunt foarte putine ( caci restul sunt femele ) , isi incep misterul dupa ce s-au rasturnat in patul barbatului.’

O alta poezie care m-a atins este ‘Dezamblanzirea’ de Nichita Stanescu :

‘De mult negru ma albisem

 De mult soare ma-noptasem

 De mult viu ma mult murisem

 Din visare ma aflasem

 Vino , tu , cu tine toata

 Ca sa -ntruchipam o roata

 Vino , tu fara de tine ,

 ca sa fiu cu mine , mine

 O , rasai , rasai , rasai

 Pe infernul meu , un rai

 O , ramai , ramai , ramai

 Palma bate-mi-o in cui

 Pe crucea de carne

 Cand lumea adoarme.’

 

 

Literatura este un refugiu frumos in care m-as arunca si nu as ezita CEEA CE FAC NICI MACAR O CLIPA ; e singurul loc unde gasesc raspunsuri si pot sa ma autoevaluez , e misterul care imi infloreste viata , e secunda care TRECE , DAR FACE PARTE DIN SUFLETUL MEU..., E PARTEA MEA ASCUNSA , O FARAMA DIN CONSTIINTA MEA...UN DROG NECESAR.

Asta e o parte mai ascunsa a mea , dar ma reprezinta si stiu ca exista zile mai bune sau mai rele , asa ca trebuie sa lupt si sa imi infrang demonii interiori . :)