Deasupra norilor și dincolo de ei // FINALIZATĂ //

Prolog.

Nunta Luizei cu Gabriel era în toi. Lumea dansa, râdea și se distra. Erau fericiți.

Nora stătea e scaun când Josh o prinse de mână și o invită la dans, doar pentru că unul dintre tinerii ofițeri se uita la ea. Nu putea să îngăduie asta, pur și simplu.

—Ce faci, Josh? îl întrebă, cuprinsă de fiori.

—Dansez cu tine înainte ca idiotul ăla să ajungă cu scula explodată de la atâtea priviri! și își puse mâinile e talia ei mică, lipind-o de el. Blonda asta îl dăduse cu totul peste cap.

—Vorbești prostii! pufni fata și simții cum roșește în obraji.

—Deloc, dragă! o lipi și mai tare de el. Nu vreau să dansezi cu nimeni în afară de mine! îi șopti la ureche și o făcu să se înfioare. Josh era primul bărbat de care nu îi era teamă.

O ținea strâns la pieptul lui și îi inspira mirosul cald de scorțișoară și cireș. Ce combinație!

Fata asta era o enigmă, dar îi era dragă încă de la început. Voia să se împrietenească cu ea.

—Ne vede lumea, Josh! spuse fata încercând să își ascundă emoțiile.

—Și ce dacă, Nora? se încruntă și, din instinct, îi dădu patul după ureche. Fata doar tresări, dar nu se depărtă de el. Atingerile sale nu îi aminteau de Audrey. Atingerile lui erau calde. Dansăm, nu facem nimic greșit, dragă! mâinile lui lăsau o căldură ciudată asupra ei.

Muzica răsuna pe lângă ei și lumea se distra, dar ei păreau pierduți în univers. Doar ei doi și trupurile care stăteau lipite și inimile care băteau în sincron.

—Voiai să dansezi cu ofițerul ăla? o întrebă Josh în timp ce o învârtea într-o piruetă. Nu voia ca Nora să danseze cu altcineva. Voia să danseze doar cu el.

—Nu, nu voiam! dădu fata din cap. Nu voia să se apropie de nici un bărbat. Totuși, Josh era excepția ei.

—De ce? o întrebă. Nu știa despre ce să îi vorbească și ce să facă să nu o sperie. Fata era, după cum am spus, o enigmă pentru el.

—Nu îmi place să dansez, Josh! melodia se apropia de final, dar el nu voia să îi dea drumul. Își dorea să o țină aproape de el.

—Încă un dans! o prinse de mână când ea vru să se depărteze. Fata se uită la Luiza și Gabriel cum dansau fericiți și se sărutau. Se uită și la nepoții ei și zâmbi cald. Fratele ei era, în sfârșit, fericit. Te rog, încă un dans! avu impulsul să își pună mâinile pe obrajii ei și să o țină strâns tare în brațele lui.

Știa că fata e instabilă emoțional, dar nu știa de ce. Atunci când el intrase prima dată în casă la Luiza și Nora era acolo, fata, pe atunci foarte slabă și tristă, se sperie și începu să plângă și să țipe atât de tare. Nu îi știa trecutul, nu în totalitate, dar voia să se apropie de ea și să pună cap la cap fiecare piesă de puzzle, până avea să îi repare inima. Cel puțin, asta își dorea.

—Ultimul? ridică tânăra o sprânceană. Se simțea prost în prezența lui. Nu își cunoștea glasul care îi tremura și nu înțelegea de ce îi bate inima atât de tare. La naiba! De ce avea atâția fiori? De când îl cunoscuse pe Josh, acesta o făcea să aibă încredere în el și nu știa de ce.

—Nu pot să promit! ridică din umeri. Ea râse scurt. Un sunet atât de fragil și totuși, atât de intens, care îl făcu pe Josh să își simtă inima luând foc de fericire. Se bucura de fiecare dată când o făcea să râdă, deși știa că fata e complicată și se tot depărtează de el.

Și dansară. Melodia lentă îi purta pe valurile ei și îi făcea să își miște trupurile unul lângă celălalt.

—Ești o enigmă, Nora, un puzzle atât de complicat! îi spuse și simți cum fata își pune fruntea pe pieptul lui, lăsându-se purtată de el pe pașii de dans. Poate că Josh avea să îi fie un prieten bun. Poate că el nu era ca nenorocitul de Audrey. Nu toți bărbații sunt niște idioți.

El își ținea o mână pe talia mica a fetei și una pe umărul acesteia. Nu era adeptul relațiilor. Nu celor lungă durată, pentru că meseria nu îi permitea, dar se refugia mereu în aventuri scurte. Totuși, simțea că tânăra avea să fie excepția lui. Voia să o aibă aproape în fiecare clipă, încă de când o cunoscuse, pentru că îi era dragă.

—Cred că se termină melodia! îi simți ea buzele apropiindu-se de urechea ei și șoptind cald. Poate că Josh băuse prea mult și de asta era așa apropiat de ea. Însă, ceea ce nu știa, era că Josh nu bea niciodată.

Se retrase ca arsă din brațele lui și își aranjă rochia pe trup. Se întoarse cu spatele și se îndreptă spre masa unde stătea până acum. Îi simți privirea arzătoare pe spate. La naiba! Nu voia ca el să se apropie de ea. Da, avea încredere, dar nu își dorea asta.

Îl văzu vorbind cu unii dintre colegii lui Gabriel, dar se chinui să nu îl bage în seamă și își făcu de lucru cu paharul de suc din fața ei. Luiza și Gabriel erau cu cei trei fii ai lor, încercând să îi facă să mănânce. Tânăra zâmbi. Nu crezuse niciodată că avea să mai fie liberă. O închiseseră în acel spital din vina nenorocitului ăla și îi fusese atât de teamă!

—Dansezi? auzi vocea tânărului ofițer care o tot privise în seara asta și cu care vorbise puțin înainte de ceremonia religioasă.

Nu știa ce să îi răspundă, dar nu își dorea să danseze cu el.  Nu voia să danseze cu nimeni, deși cu Josh o făcuse.

—Îmi pare rău, dar Nora nu se simte prea bine! auzi vocea celui la care tocmai se gândise. Poate altădată! continuă Josh și își trase un scaun mai aproape de cel pe care stătea blonda. Ofițerul plecă.

—Mulțumesc! i se adresă.

—Cu plăcere, dragă! îi zâmbi și își aranjă nodul cravatei, ca mai apoi să își suflece puțin mânecile cămășii. E prea cald aici, nu ți se pare? vorbi el, în timp ce o privea în ochi. Era ciudat acest tip de privire.

—Puțin! dădu afirmativ din cap. Nu era obișnuită să stea singură cu Josh. Nu știa ce să vorbească sau să facă alături de el. Era bărbat, până la urmă.

—Mă rog. Mi-a zis Luiza că ai intrat la facultatea de psihologie. Felicitări! îi făcu ușor cu ochiul și fata dădu din cap.  Unde ai intrat? ridică o sprânceană.

—În orașul vecin, la CDA! îi spuse fata.

—Departe, cred. Nu faci cam... Trei ore cu trenul? o întrebă. Primi un răspuns afirmativ din cap.

—Am un apartament în oraș. Nu stau acolo decât două weekenduri pe lună. Poate vorbim cu Gabriel și stai acolo, dacă vrei! ea dădu din cap, deși nu voia să accepte asta. I se părea ciudat. Nu face fața asta, Nora, vreau doar să te ajut să nu pierzi mult timp pe drum. Probabil că nici nu o să ne intersectăm și că tu o să fii la Gabriel când dau eu pe acolo!o asigură el, simțind nevoia să o liniștească. Cine știe ce era în capul ei?

—Mulțumesc pentru propunere! zâmbi.

Și, mai schimbând din când în când câte o vorbă, ei doi rămăseseră la aceeași masă până ce petrecerea se termină.

Ea privea lumea din jurul ei, distracția și veselia, tot ce ii lipsise atâta timp, iar Josh o privea fascinat pe ea.

Enigma lui cu părul blond și ochi atât de albaștrii.

Voia să o facă să zboare deasupra norilor și dincolo de ei.