⓿⓿.❸❷

926 89 104
                                    

――✽+†+✽——

Ușile mari de lemn vopsit roșu au fost deschise de gardienii de pe o parte și de alta, Taehyung făcându-i semn să intre.

Fata a intrat timidă, primul lucru pe care l-a văzut fiind două femei ce purtau ținute tipice menajerelor, privind apoi la patul din spatele lor, care avea un spătar auriu, iar deasupra lui stătea un baldachin de culoarea sângelui, agățat de perete.

Totul arăta perfect, parcă scos dintr-un basm. Însă ăsta e iadul, locul unde nu ai vrea niciodată să ajungi. Asta decât dacă nu faci parte din familia regală.

— Ele sunt Mira și Maya. Le vei lăsa să te pregătească pentru cină.

I-a zâmbit și a părăsit încăperea, Eunji rămânând cu cele două.

— Poftiți, prințesă. spune Mira făcându-i semn înspre baia camerei, Eunji pășind înspre ea.

A intrat și a dat de cea mai mare baie pe care o văzuse în viața ei, poate mai mare decât vechea ei cameră, tresărind atunci când a simțit cum două mâini se așează pe marginile bluzei ei, vrând să o îndepărteze.

— Ce faceți? o întreabă nedumerită pe Maya.

— Vă dezbrăcăm, prințesă.

— N-am înțeles. spune și mai nedumerită.

— Noi ne vom ocupa de tine. Tu nu ai voie să faci absolut nimic.

— Serios?!

Bluza i-a fost îndepărtată, rușinându-se atunci când a rămas doar în sutien. După ce că nu a venit aici de plăcere, mai rămâne și goală în fața celor două, și le lasă să-i atingă corpul cum vor ele.

Atunci când și ultima piesă vestimentară a fost îndepărtată de pe corpul fetei, a fost îndrumată să intre în cadă, acolo așezându-se pe un scaun mic.

Mira și Maya au aplicat gel de duș pe doi bureți, începând să o spele, urmând să facă același lucru cu părul ei.

Se simțea mai rușinată ca niciodată, pentru că cele două au avut grijă să nu rateze nicio parte din pielea ei albă. După ce i-au șters corpul, au îmbrăcat-o într-un halat alb și moale, iar părul au început să i-l usuce cu feonul, lăsându-l apoi pe spatele ei în bucle.

Ajunse înapoi în cameră, Maya a deschis o ușă ce era mai în spate de pat, în ea arătându-se o întreagă cameră strict pentru garderobă, Eunji văzând acolo o rochie superbă ce probabil era pentru ea. Însă nu a avut prea mult timp să o analizeze, căci a tresărit când cele două au început să o îmbrace, așezând un corset strâmt pe trupul ei, Eunji simțind pentru un moment că nu mai are aer.

Tot ce făcea în acest moment era să respire, și să privească la mișcările femeilor, care au scos rochia la iveală. Era de culoare roșie, cu talia strânsă, iar în jos avea voal. Cureaua legată de talie era neagră, iar crăpătura în v ce pornea de la capul pieptului ei, o neliniștea.

S-a lăsat îmbrăcată din nou, rochia așezându-se perfect pe corpul ei, de parcă ar fi fost croită special pentru ea. S-a privit în oglinda de lângă pat, rotindu-se o dată la rugămintea lui Mira.

༺𝒃𝒆𝒕𝒘𝒆𝒆𝒏 𝒍𝒊𝒈𝒉𝒕 𝒂𝒏𝒅 𝒅𝒂𝒓𝒌𝒏𝒆𝒔𝒔༻ ᵏᵗʰ ✓Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum