O lume unde unul depinde de celălalt, dar cel mai ades de forța interioară, poate fi chiar la câteva sute de mii de ani lumină depărtare de noi.
Dar istoria nerrienilor nu s-a zguduit atât de tare, pe cât a făcut-o când cel cu degetele sale p...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Și se făcuse lumină, spunea în Cartea Lumilor.
Milioane de clipe și de particule s-au jucat împreună și apoi au creat Universul. Vast, în continuă transformare și periculos de autodistructiv. Pe unde se crea o nouă constelație, o alta murea, riscând să atragă după ea tot restul. Dar în tot acest joc, cumva, el și-a găsit echilibrul pentru o vreme de dăinuire.
Echilibrul era deci cel mai râvnit în Univers. Nu acapararea de mai multe planete sau sori într-o galaxie, nu explozia unei nove, nici măcar răspândita materie neagră, nu era cu nimic mai specială, decât echilibrul.
Și pe undeva, în acest nemărginit Univers, o constelație aparte se născuse, într-o vreme și pe un loc, unde lumina eclipsa întunericul și unde întunericul ascundea lumina, iar pe un fir de praf de supernovă, s-au putut naște nu unul, ci doi sori.
Născute la o distanță de câteva milioane de ani lumină, Stella Nerra și Stela Luce au devenit surori nedespărțite. Unice în Univers au rămas legate una de alta printr-un câmp magnetic ce le ținea la distanță, dar totodată împreună.
Nerra primise darul suprem și fiind prima apărută, se alesese cu centura magnetică ce putea să le țină împreună sau să le despartă pe veci. Ea primise și preafrumoasele falduri de flame albastre, verzui și violet, care s-o îmbrace complet și s-o facă și mai specială. Nerra se bucurase nespus de noua ei înfățișare și se învârtea mândră, încercând să nu o eclipseze pe Luce.
Luce, mai tânără și mai timidă primise și ea un nou aspect deosebit, unul cu falduri galbene, roșiatice și portocalii. Și ea se învârtea mândră și fericită în compania suratei sale mai mari. Darul ei special era căldura, care datorită voioșiei sale împrăștia de jur împrejur doar lumină, viață și energie.
Balansul perfect se făcuse între ele, pe când flamele Nerrei erau reci, doar ardeau energie și destabilizau orice se apropia de ele, Luce apropia substanță, încălzea și dăruia viață. Dar toate corpurile cerești fugeau de ele, căci aura distructiva a Nerrei, speria orice materie și deci le lăsa singure în galaxia și în constelația lor.
Atunci Luce, la un moment dat a început să se plictisească de jocul în doi și și-a căutat și alți prieteni noi. Planete și corpuri cerești mici și drăguțe, ea le apropiase de ea și se jucase cu ele, modelându-le și dându-le încet și sigur -viață.
Planeta Nerra, o planetă foarte tânără fusese botezată astfel de Luce, pentru a o cinsti pe surata ei. Adăugase trei Luni drăguțe, ca pe niște globuri naturale, ca să împodobească planeta în formare.
Dar, la scurt timp, Stela Nerra a prins ciudă și gelozie pe surata ei, căci ea nu era așa zglobie și nu avea prieteni precum sora ei. Așa că s-a îmbolnăvit și treptat și-a pierdut flamele care o scoteau în evidență. Dezamăgirea și furia au luat locul acestor sentimente și în curând a răbufnit. A dat vina pe Luce, că ea a făcut ca asta să se întâmple. Apoi Stela Nerra a vrut să moară, dar nu doar așa, ci împreună cu sora ei.
