Urmașii zeilor

1. O nouă școală , un nou prieten ...

         Eram în drum spre noua școală, în mașina tatei... Dar ce tot vorbesc eu?! Nici nu m-am prezentat! Să începem din nou. Buna! Eu sunt Lily Wilson și am 13 ani. Sunt în clasa a șaptea, dar nu prea pot să zic că am mers la o școală. Fiind că am mers la 12 școli. Da, a-ți auzit bine, 12! În fiecarei semestru sunt exmatriculată dintr-o nouă școală, dar nu pentru că am note proaste. Nu vreau să mă laud, dar am 10 pe linie! Sunt exmatriculată din cauza unui "mic incident"... Așa mi-au zis mereu părinții mei. Însă, din câte am văzut eu, niciodată nu este "un mic incident"! Mereu este ceva supernatural la mijloc, ceva magic, dar nu știu ce.

         Părinții mei s-au despărțit după ce eu m-am născut. Știu, pare trist, dar nu prea este. Tata s-a recăsătorit cu Miranda, o femeie care este foarte drăguță, care mă tratează ca pe fiica ei, fiindcă asta mă și consideră. Mama mă vizitează foarte des, eu stând cu tatăl meu si cu mama vitregă. Pe mama o cheamă Athena, ca pe zeița ințelepciunii din mitologia greacă, ceea ce e foarte ciudat, pentru ca ea este cea mai deșteaptă persoană pe care o cunosc! Lucru care ar putea fi irelevant, având în vedere că eu nu prea cunosc multă lume... Totuși, cred că de la ea moștenesc acest intelect de nota zece.

         Cel mai ciudat lucru este că, după ce se întâmplă acel "mic incident" care ne obligă să evacuăm școala(fiindcă, da, este atât de rău încât trebuie să evacuăm școala), mama este mereu acolo ca să mă ducă acasă. Parcă știe de dinainte că o să se întâmple ceva rău. Când mă aduce acasă și după ce mă lasă în grija Mirandei, are o discuție cu tata "între patru ochi". O singură dată am reușit să trag cu urechea(Hei! Nu mă judecați! Aveam 9 ani, eram curioasă, ok?!). Oricum,am putut auzi doar ceva ce a zis mama: "Ți-am zis că iar o să se întâmple ceva rău! De ce nu m-ai crezut? Știi că nu greșesc niciodată! Ar fi trebuit să o duc acolo de la început... " După ce am asta, m-am dus din nou în bucătărie, temându-mă că o să mă prindă. Nu am mai tras cu urechea niciodată după acea zi. Dar nici nu am uitat acele cuvinte, întrebându-mă mereu unde vroia mama să mă ducă.

         Ei bine, acum că m-am prezentat și că v-am dat puțină expoziție, să continuăm. După cum am zis deja, eram in mașina tatei in drum spre noua școală. Când am ajuns acolo, tata și Miranda m-au lăsat in fața porții. Mi-au spus că nu pot intra cu mine de data asta, ceea m-a speriat puțin, fiind foarte timidă, însă mi-am continuat drumul prin curtea școlii. Pe neașteptate, mama a apărut ca din senin lângă mine. Nu era prima dată când făcea ceva de genul acesta, așa că nu m-am speriat chiar așa de tare. Știam că este ceva ciudat in legătură cu mama, însă nu am întrebat-o niciodată. Când am intrat in holul școlii, mama mi-a urat succes și a plecat.

         Când mi-am întors privirea către hol, am văzut un băiat înalt, cu păr de culoarea unui corb, care părea că este aproape cu doi ani mai mare decât mine. Mă așteptam să mă ignore, cum făceau toți copii din celelalte școli (Ei știind deja de "micile incidente" provocate la școlile anterioare.). Dar in schimb, el s-a îndreptat spre mine și mi-a zis:

         --- Bună! Numele meu este Alexander. Vrei să fim prieteni?

         Chiar nu mă așteptasem la așa ceva. Niciun copil nu mai vorbise cu mine, nici pomeneală să vrea să fim prieteni. Era un lucru ciudat pentru mine. Deși am rămas înmărmurată pentru un moment, mi-am revenit repede și am reușit să îi răspund.

         --- Sigur că da, chiar mi-ar plăcea! Apropo, eu numele meu este Lily. 

         Și așa mi-am petrecut eu primele momente în noua școală: făcându-mi un prieten. Primul meu prieten...

----------------------------------------------------------------------------------------------------------

         Uite primul capitol ! Îmi cer scuze pentru faza cu " Vrei să fim prieteni " . Știu că este cam copilăresc , la 15 ani să întrebi asta , dar altfel ce am scris în continuare nu ar mai fi avut sens . Pe data viitoare !