Închid uşa în urma mea, păşind pe aleea ce duce spre magazinul alimentar.
Îmi amintesc că atunci când eram mică, străbunica mea, Anne, obişnuia să-mi spună poveşti despre prinţi ai trecutului, despre vrăjitori puternici şi creaturi mitologice. Îmi povestea despre ele ca şi cum ar fi fost reale, ca şi cum ea însăşi ar fi avut experienţe mistice.
Am ignorat multe dintre lucrurile pe care ea mi le-a spus, însă acum înțeleg ce vroia să-mi transmită.
"- Tu, draga mea, eşti specială. Nu uita. Când va veni timpul, caută înăuntrul tău aceste poveşti pe care ţi le spun şi foloseşte-le. Doar cu atât te pot ajuta, scumpo, îmi pare rău, dar zilele mele s-au scurs..."
Anne a murit, se spune, din cauza unui atac de cord. Oricât de "normal" ar suna asta pentru o persoană în vârstă, ea era diferită, era o vrăjitoare. Ceea ce mă pune pe gânduri este însă faptul că ea a zis "zilele mele s-au scurs..." pe un ton greu de uitat pentru mine. Părea fericită, împăcată cu soarta avută.
Pe străbunicul nu l-am cunoscut niciodată, am aflat doar că s-a căsătorit cu Anne din dragoste pentru ea, dar a lăsat-o, după ce a născut al doilea copil, din motive care nu se cunosc. Întotdeauna mi-am imaginat că stăbunicul meu a fost o creatură satanică, cum ar spune unii, iar Anne a încercat să-l aducă pe calea cea bună, printr-un contract. Cred că era un knyos: ei trăiesc doar cu ajutorul contractelor făcute de cele mai multe ori cu oamenii.
Persoanele ce caută faima, banii sau fericirea, cad deseori pradă lor, deoarece le este promis succesul. Pentru ca legătura dintre ei să fie pecetluită, omul trebuie să-i dea ceva în schimb knyosului: o parte a corpului - organe mici sau chiar degete și ochi. Contractul se formează pe un număr nedeterminat de zile. Când el expiră, omul e devorat de knyos. Cu toate acestea, există fiinţe imortale, sau chiar şi oameni, care au reuşit să îi aducă spre bine. Se pot efectua exorcizări, purificări și altele, dar nu mereu funcționează. Așa cred că a fost şi cazul străbunicului meu, motiv pentru care a ales să iasă din viaţa Annei...
Intru în magazin şi o salut pe Kari, cerându-i o doză de Cola, ca de obicei. Îi plătesc casieriţei şi o pornesc la drum, luând din când în când câte o gură din suc. Trebuie să mă întânlesc cu Joshua, dar nu am idee ce să fac până apare...
Mă îndrept spre parcul din apropiere, aşezându-mă pe o bancă. Cad din nou pe gânduri, amintindu-mi de liceu. Chiar dacă unele persoane din Myth ar spune că după doar doi ani de şcoală în magie nu poţi fi un vrăjitor prea bun, însă eu am reuşit să sfidez legile mitologiei cu talentul pe care nu-l am. Nu sunt o vrăjitoare prea bună după chiar trei ani de magie. Nu mă laud, desigur, doar reproduc cuvintele profesorilor mei.
Sunt întreruptă din gândire de vibrațiile enervante ale telefonului. Îi răspund Amandei şi o anunţ că o să dorm la Josh în noaptea aceasta. După ce scap din interogatoriul ei, închid telefonul, băgându-l înapoi în buzunar.
Amanda este "mama-minune". După accidentul părinților mei, prin nu-știu-ce miracol, ea și iubitul ei au ajuns să aibă grijă de noi - frații mei mai mici și eu. Ziua accea a fost îngrozitoare. Ai mei au murit într-un incendiu la locul de muncă.
Închid ochii şi scot un oftat zgomotos, după care mă ridic şi îl salut pe Joshua.
- Hei.
- Salut. Ah, îmi pare rău, am fost prins cu mama...
- Oh, în regulă, nu întreb mai departe. Ar cam trebui să mergem la academie.
- Sigur, haide.
Fac o teleportare rapidă la vestiare, ne despărţim şi ne îmbrăcăm fiecare cu uniformele: cămaşă albă, pulover albastru; pentru băieţi pantaloni de stofă - albaştri, iar pentru domnişoare fuste cu pliuri, plus/minus accesorii. Eu port o pereche de şosete până la genunchi, iar Josh ceasul său super special, care, se pare, e talismanul lui norocos.
