CAPITOLUL 1: Intunericul
Stateam si nu stiam exact daca un vant puternic va veni dinspre vest. Aveam intrebari netraite in mine si ma gandeam ca nu va mai fi la fel dupa acea zi. Pentru a incepe cu inceputul o sa trebuiasca sa plang, deoarece amintirile vechi imi vor rascoli din nou minea, si sufletul oricum stie, stie ceva ce nimeni nu stie, dar ceva ce toata lumea va afla.
Aveam doar o pisica si o pereche de cercei cand orfelinatul in care stateam m-a dat afara din cauza ca aproape sugrumasem un coleg din joaca. Mi-am cerut scuze si mi-am amintit ca baiatul acela imi era si verisor, pacat de mine. Eu sunt o persoana cu un handicap de cand m-am nascut: uit lucruri si reactionez violent cand cineva ma atinge. E probabil din cauza parintilor, care au facut foarte bine ca m-au abandonat intr-o padure cand aveam 10 ani, nu stai 10 luni . Am stat in orfelinatul numarul 17 de langa magazinul ,, Gucie '' de la 1 an si 2 luni sau 3 pana la 6 ani. A fost un chin pentru mine.. Plang si acum si voi plange vesnic pe straturile pielii.
Era duminica, 17 octombrie 2000 sau 2001, prima mea zi de cand plecasem de la orfelinat. Furasem pisica ingrijitoarei, Izi si ii luasem cu imprumut marei sefe de la fosta mea casa o pereche de cercei, negri, scarbos de lungi, dar si cu pete de argint in ei. I-am luat pentru ca o dispretuiam si aveam de gand sa le dau foc cu prima ocazie. Insa doream sa pastrez pisica, imi fusese singura prietena si salvatoarea vietii. Cand stateam in padurea aceea, neplangand, ca un extraterestru, Izi, pe care atunci am numit-o Bucu, deoarece nu stiam sa vorbesc sau sa citesc ceva, a venit la mine si a inceput sa ma linga pe fata rotunda si bosumflata , rosie din cauza frigului de decembrie. Apoi, prima atingere a labutei ei, de pui ca si mine, de fiinta abia nascuta. Am simtit legatura, dar nu stiam ce va urma..
CAPITOLUL 2: O zugraveala nestiuta
M-am trezit din zapada rece, nu stiam in ce zi eram sau unde . Am auzit niste pasi si m-am gandit ca era vorba de imaginatia mea, dar nu era asa. Soniac? Nu stiam exact daca era el, varul meu de mult nemaivazut. Apoi, instantaneeu mi-am amuntit: era trecut de Craciun cu vreo doua zile, era 27 decembrie 2002. Izi era langa mine, dormind incet si parand nelinistita. Nici nu stiam cum reusisem sa supravietuiesc atata timp, doar cu ea. M-am gandit ca era vorba de magie sau poate visam adanc de cativa ani, da una din doua sau ambele.
Era chiar Soniac, iubitul meu verisor. I-am facut cu mana, pe jumatate ametita si nevazand clar. Ma gandeam ca am nevoie de ochelari cu borcane. Da, asa ceva ! M-a zarit repede, si de la distanta de 10 metrii, la care se afla fata de mine, a venit intr-o fuga, plangand. Eu era in interior plansa toata, dar la suprafata eram foarte inghetata.
-Ce dumnezeu, tu esti,tu esti ? Sana, chiar tu ? dar nu era el. Nu era Soniac, semana doar.
Si in acel moment am inceput sa plang, mai tare ca niciodata, sa vars lacrimi amare.
-Nu. Nu sunt pe cine cauti tu, imi pare rau. Dar imi pare si mai rau pentru mine, si eu caut pe cineva.
-Mi-am pierdut sora acum 2 luni si jumatate in Cicago. O iubeam, Doamne, de ce? imi parea rau ca ii facusem cu mana deoarece dadea asa de mult cu Soniac, da atat de mult incat chiar ca in acel moment m-am gandit ca sigur visam. Nu, eram pe moarte.
-Ma poti ajuta sa o gasesc? O cheama Sana.. Pari sa fii de-o varsta cu ea. Cam opt- noua ani ai?
-Poftim? am intrebat eu inca in transa, punandu-mi mana stanga la obrazul drept, apoi pe draga de pisica-mia.
-Vrei sa mergem la spital? Esti inregula? Spune ceva.
-Nu stiu exact cum ma cheama, dar stiu destul de bine ca am aproximativ sapte ani. Nu vreau la spital. Nu multumesc.
S-a uitat putin nedumerit de varsta-mi micuta, dar apropiata de ce zisese el. Spuse, apoi cu mai mare blandete:
-Numele meu este, apoi silabisind : B-U-G-A-N . Intelegi ceva, domnisoara fara nume? Cred ca esti degerata. Stii ce inseamna acest lucru?
-Presupun. De cand umblu pe strazi cu Bucu, pisica-mia, cea de acolo, sa stii ca am invatat cum vine viata. Cati ani ai, mai Bugan?
-Zece, eu cu sora mea am fost abandonati de mici si am stat pana acum trei luni intr-un orfelinat din Cicago. A fost foarte greu, dar acum este oribil fara ea. Sincer, ma prabusesc. Am cautat-o peste tot , dar nu o gasesc.
-Eu am fost alungata din orfelinat cand aveam 6 ani.
