Life After Humanity

Inceputul

Aici povestea noastra incepe dupa ce ultima reduta a omenirii a inceput , cand America a trimis acea racheta blestemata asupra Rusiei , viata omenirii s-a schimbat.Totul a inceput acum 5 ani , eu eram doar un pustan aveam 18 ani si incercam sa fac cat mai multi bani.Intr-o zi auzisem o stire la radio cum America concepuse o bomba cu o mecanica noua facuta sa atace doar persoanele trecute 22 de ani , se mai auzise aceste zvonuri dar nimeni nu le dadea crezare.Trecusera vreo doua saptamani aproximativ de cand auzisem stirea si din nou aud la radio ceva asemanator , cum ca se pregatesc testele ei..Acum incepusem sa ma panichez.Vorbeam cu prietenii mei asta dar niciunul nu aveam vreo teorie despre ce s-ar putea intampla si de ce se intampla toate astea , prietenul meu Max ne daduse un raspuns intr-o seara ca si cum ar putea fii vorba despre o noua ordine mondiala care vrea sa scape de supra populatie prin uciderea unei generatii dar noi i-am raspuns ca nimeni nu ar fii atat de imoral sa fac asta sa isi omoare parintii si bunicii pentru un bine al lor.Au mai trecut cateva zile , eu eram prin oras cand de odata cerul s-a umplut de lumina , mai trecusera cateva momente si am inceput sa observ cum persoanele de langa mine incep sa se prapadeasca pe jos.Eu stiam putina medicina si a verificat daca persoanele care au cazut mai au puls , dar nimic nici puls nici respiratie , parca ceva invizibil ii omorase pe toti.Incepusem sa realizez ca stirile de la radio nu erau atat de false cum credeam , aveau in ele putin adevar pentru ca racheta trimisa era din America dar nu era lansata de guvern ci de o grupare terorista care avea legaturi in guvernul american , iar tinta fusese intradevar Rusia.Dar cei din America nu realizase ca efectul bombei va fi global ucigand aproape toti oameni de pe planeta nu doar pe cei din Rusia.Si uite asa planeta intrase intrun colaps gigantic din care nu mai avea cum sa isi revina prea curand..Tot ce realizase planeta asta pana acum devenise istorie pentru noi cei care mai eram in viata , incepusera un punct mort al vietii unde noi trebuia sa facem aceasta planeta sa continue.Dupa ce am realizat ce se intamplase am alergat spre casa doar ca sa vad cum nu mai am pe nimeni din cei dragi inafara de iubita mea.Am sunat-o sa vad cum e daca este bine dar semnalul telefoanelor nu functiona.Asa ca daca nimeni nu mai putea face legea am pornit masina tatalui meu si am plecat spre ea avand sa o gasesc pe ea teafara si toti ceilalti din familia ei nu mai erau , deci ne mai aveam doar unul pe altul.Am decis cu ea sa ne retragem undeva mai departe de oras unde s-ar putea intampla ceva.Intrasem in primul supermarket din oraselul ei si am luat tot ce aveam nevoie pentru a putea supravietii doua saptamani , dupa ce am luat tot ce aveam de luat plecaseram spre un satuc unde se aflau bunicii ei pentru ca acolo toti oamenii erau in varsta si stiam ca acolo vom putea fii in siguranta pentru astea doua saptamani.Dupa 2 ore de condus am ajuns in cele din urma la satucul bunicilor ei din varf de munte.Trecusera o saptamana de cand eram acolo si ceva ciudat se intamplase parca o ploaie de stele incepuse in miezul zilei , dintr-o data o aud pe Stephanie cum striga Ryan  fugi la adapost.Si aici totul ia o intorsatura tragica pentru ca eu reusisem sa scap dar bucatile acelea care au cauzut din cer nu erau stele erau bucati din satelitii pamantului care incepusera sa se prabuseasca pentru ca nu mai avea cine sa ii controleze.In ziua aia am simtit ca am pierdut tot cand o bucata cazusera peste locul unde se acoperea Stephanie alergasem spre ea dar in zadar casa deja era distrusa si Stephanie prins sub locul unde cazuse meteorul.In momentul acela am cazut in genunchi si am inceut sa blestem toate zilele care urmau sa vina pentru ca nu am putut sa o salvez.Dupa inca 3 zile de la moartea lui Stephanie am decis sa plec in continuare singur pentru a incerca sa repar tot ce fusese deja stricat.Ajunseseram unde prin Croatia cand am oprit pentru a face ceva provizi pentru ca cele pe care le aveam se terminaseram si parca toata drumetia mea nu ducea nicaieri deoarece nimic nu mai era la fel fara Stephanie.Intrasem intr-o depresie continua de cate ori imi aduceam aminte de ea totul parca devea mai negru si regretam ca nu am fost eu cel lovit ci ea.Dupa 2 zile de condus non-stop am ajuns la destinatia noastra in Anglia pentru ca acolo era un centru al supravietuitorilor bombei.O data ajuns acolo am decis sa explorez putin din centru dar nimeni de acolo nu stia exact cat o sa mai dureze pana cand cineva o sa ia conducerea asupra Pamantului.