Ziua cea mare

Inceputul

Era o zi de luni,ca toti elevii m-am prezentat la scoala.Eram in clasa a 7-a.Pana atunci nu mai traisem momentul ala gen:ZIUA PERFECTA.Adica eram o fire pesimista.Nu prea ma intelege cu nimeni,nu eram sociabila.De exemplu daca ieseam cu prietenii,si veneau neconoscuti,prieteni de ai prieteniilor,nu ziceam nimic.Cateodata nu ma mai suportam.La scoala aveam o singura "cea mai buna prietena".Intr-un fel o mare parte a reusitei mele ii apartine ei.Tot timpul ma impulsiona "haide Daria,esti puternica,am incredere in tine".Dar niciodata nu mi-a zis "ok Daria,te-nteleg,ai trecut prin clipe grele".Tot timpul ma intrebam de ce nu-mi zice asta.Dar apoi raspunsul a venit de la sine,daca imi spunea asta eu ma gandeam "ok,daca ma intelegi de ce ma mai chinui?!lasama in tristetea mi si vezi-ti de tine",ceea ce m-ar fi descurajat mai tare.E adevarat,am trecut prin clipe grele pe toate planurile:familiar,social,spiritual,personal.Dar ma bucur sa viata m-a purtat si prin intuneric,altfel nu as fi putut respecta lumina,soarele.Si eu cred ca merit tot raul care mi-sa intamplat.Dar gata.Am decis sa-l inlatur,mi-am propus sa renunt la tot ceea ce tine de rau,pesimismul,ura,cearta si asa mai departe.Am aflat ca ce dai aia primesti.Daca eu sunt rea,persoana va fi la fel,daca eu zambesc,persoana zambeste.