Din întâmplare

Lupoaica războinică care miaună

Am coborât la masă nemachiată și roșie toată de la încercările lui de a mă șterge. O pereche de blugi si un tricou al lui Cristi pe care el îl numea "preferatul lui". Mă simțeam ridicolă. Manuela ca de obicei era frumoasă și adorabilă cu acel corp frumos, tocuri, rochie și perfect machiată. Pe lângă ea eu eram doar o sperietoare. Alex arăta de parcă ar fi fost obligat să fie acolo. Defapt și eu cam eram. Cristi era doar.. Liniștit și împăcat cu situația.

Am ales o masă mai retrasă și am comandat. Am mâncat într-o atmosferă foarte apăsătoare însă lucrurile s-au mai destins după masă și chiar am glumit unii cu alții. Treburile păreau destul de mișto până când am observat tensiunea lui Cristi din ochi. Se uita undeva după mine și știam că nu prea îmi doresc să aflu cine îi căpătase așa atenția. Fiindcă privirea aia însemna doar ceva rău.

-Cristi?

Am întrebat ușor atingând-i mâna. Nu voiam să mă uit înapoi.

-hm?

-Ești ok?

-da. Ăla se uită la tine. Îi mut capul la 180° jur.

-Hei.. E ok. Ce contează cine se uită la mine?

Am spus însă când am întors capul am simțit nevoia să mă mai uit o dată în jur. Băiatul acela era imposibil să se uite la mine. Și totuși privea atât de fix în direcția mea. De ce apăreau tot mai mulți băieți frumoși în peisaj? Însă nu am făcut contact vizual decât o secunda până l-am văzut pe Cristi cum a mers spre el.

Inima mea stătea în gât și aveam impresia ca îl va rupe în bucăți, însă au discutat,baiatul acela se uita la mine apoi a aprobat și Cristi s-a întors lejer la masă. Îmi trecea prin cap doar faza cu chelnerul acela însă Cristi râdea acum..

-Ce naiba se întâmplă?

-A nimic... I-am spus ca ești iubita mea și că aș prefera să nu se uite la tine așa.

-Oh.. Ok. Cred..

-Și că suferi de o boală mintală și ești nebună. Asta sigur îl va ține departe.

Am pufnit nervoasă în timp ce Manuela râdea, iar Alex avea un zâmbet prostesc pe față. Nu îmi venea sa cred ce tocmai auzisem că a făcut. La naiba, ce urât.

-Of Cristi. Văd că ai gânduri serioase cu fata asta.

A ciripit Manuela pe cel mai fals ton auzit de mine vreodată.

-Bineînțeles. Nu e un joc cum au fost toate de dinaintea ei. Pe ea o iubesc cu sufletul, nu cu trupul.

Pot spune că s-a înroșit la față. De nervi mai mult. Eram amuzată așa că am întrat în jocul lui.

-Of. Ce frumos. Deci tu chiar vorbeai serios când îmi spuneai că vrei să-ți fiu soție într-o zi..

-Bineînțeles dragostea mea. Urmează o piatră pe deget care să fie destul de mare încât să reflecte o particulă luminoasă din personalitatea ta.

-Vai de mine...

Totul era doar un teatru ieftin, dar Alex era încordat și Manuela era șocată așa că era de bine.

-Te iubesc Lia.

Am amuțit. Da. Un teatru e una.. Dar să zică că mă iubește era un cu totul alt nivel. Panica nu mă lăsa să spun nimic și nici nu știam ce as putea spune așa că doar am pufnit în plâns. Plâns actoricesc. L-am luat în brațe și el m-a mângâiat pe cap.

-Plănuiam să îți zic toate astea azi. De aia te-am pus să te demachiezi. Asta și faptul ca ești o frumusețe rară cu sau fără machiaj, dar au fi arătat ca un zombie dacă plângeai machiată.