Singura intr-o lume mare

Chapter 1

    "-Mi-as fi dorit sa nu cresteti atat de repede!" Rosteste mama cu lacrimi in ochi, in timp ce eu si fratele meu, Daniel, o fixam cu ochii mari si plini de durere.

Amintirile ma prind din urma, iar eu nu alerg prea repede de ele. Imi e dor de acele vremuri in care stateam cu mama si Daniel pe veranda si priveam marea; ne linistea si ne oferea o stare de siguranta. Ma simt sigura si acum cand o privesc de pe veranda, din balansoarul pe care l-a cosntruit tata, dar nu o pot privi fara a nu-mi aduce aminte de ei, de familia mea. 

Imi amintesc si acum seara in care ne-a parasit tata, ne-a spus ca se duce la cumparaturi si ca are foarte mult de mers, de aceea sa nu il asteptam si sa dormim cand luna atinge marea. 

"-Sa va ascultati mama si sa o sprijiniti, nu o judecati orice ar face, iar cand vedeti ca nu mai poate, impingeti-o de la spate ca sa nu se dea batuta! " Acestea au fost ultimele cuvinte pe care le-a rostit tata in acea seara, ne-a sarutat usor pe frunte, iar cand lacrimile au inceput sa il napusteasca, ne-a intors spatele si a plecat. Aveam 5 ani atunci, nu intelegeam nimic din ceea ce se intampla. Nu intelegeam de ce Daniel, el avand 14 ani in acea perioada, striga cu putere dupa tata si il tragea de mana sa se intoarca la noi. Acum , dupa 14 ani, plimbandu-ma pe nisipul fierbinte al malului Marii Negre, pun aceste lucruri cap la cap si simt cum ma copleseste un sentiment de ura.

Cad in genunchi si strig cu putere in larg:  "-M-ati parasit toti!!! Nu aveti pic de mila! M-ati lasat singura! Lasilor!!! Sunteti niste lasi!" Lacrimile calde imi curg pe obraz foarte repede. Imi pierd controlul si ma arunc in mare si astept un val puternic care sa ma loveasca si sa ma scufund in adanc, acolo unde nu ma poate gasi nimeni. Am gasit valul potrivit, dar lovindu-ma, imi dau seama ca trebuie sa ma adun si sa imi razbun familia. Trebuie sa gasesc acei oameni care m-au indepartat de familia mea. Ies din mare si inaintez spre casa mea de pe plaja.

Odata ajunsa pe veranda, vad in posta un plic alb. Il iau, il deschid si ma pun sa citesc scrisoarea care se afla in el: 

"Draga Bella,

Nu am mai auzit nimic de tine de ceva vreme si incep sa ma ingrijorez. Nu m-ai mai vizitat de mult si imi e dor de tine! Te rog nu ma abandona si tu! Ne avem doar unul pe altul! Astept mesajul tau si sper sa ma vizitezi cat de curand! Imi este greu aici, inchis, rupt de lume... Trebuie sa ma scoti cumva de aici, stii foarte bine ca sunt nevinovat! Ajuta-ma! Te rog!

Cu drag, Daniel! "

....