Select All
  • Când nemuritorii mor
    115K 10.2K 63

    Cum ar fi să trăiești o viață întragă fără a ști ce e iubirea? Dar dacă ai trăi șase astfel de vieți chinuitoare? Rouge Harley cunoaște acest sentiment la fel de bine cum își cunoaște vrăjile. În viața ei aparent liniștită și lipsită de griji apare misteriosul Jacob Black care pare barca de salvare din oceanul sin...

    Completed  
  • Vânător de suflete (Atingerea morții II)
    121K 11K 45

    "Toate pasiunile sunt bune când le stăpânim și toate sunt rele atunci când ne subjugă"-J.J. Rousseau Îți aud glasul strigându-mă , implorând. Îți simt atingerea în visele mele, rece, înghețându-mi sângele, accelerându-mi pulsul...Îți simt mirosul, agățat de fulgii din perna mea. Îți simt trupul în timpul somnului, lip...

    Completed  
  • Dragon al Cerului(in curs de editare)
    39.8K 3K 36

    O lume cu totul nouă, o lume ce până acum a stat ascunsă între spaţiu şi timp. Cu agitaţia de pe Pământ şi cu liniştea din spaţiul cosmic, nimeni n-ar fi crezut că între aceste două lucruri s-ar afla o a treia lume, în care pacea si agitaţia se completau una pe cealaltă. Vampiri, vârcolaci, vrăjitoare, zombii şi alt...

    Completed  
  • Legenda străveche în prezent (Intrând în lumea vârcolacilor, Volumul I)
    829K 46K 61

    Bella, o simplă adolescentă normală cu o viață aparent fericită. Totul este perfect și frumos până când este introdusă cu brutalitate și fără voia ei într-o lume unde vârcolacii trăiesc ascunși de oameni. De când a devenit un vârcolac totul devine mult mai dificil și mai periculos. Nimic nu mai este la fel. Nici măca...

    Completed  
  • The Claim
    1.3M 26.7K 58

    "W-who are you?" I stutter. "Hush angel. It will be alright" he whispers in my ear. "Don't call me that!" I shout. His greenish redish eyes gaze into mine. "Please let me go" I plead "Sorry babe. Your mine. And you can't change that"

    Completed   Mature
  • Royal Blood (Book I)
    32.1M 910K 57

    [WINNER OF BEST HISTORICAL FICTION STORY IN THE FICTION AWARDS] There is a story that has been whispered into ear after ear across many countries. It's a sad but hopeful story, the story of The Lost Princess of Scotland. You should know that the story I am about to tell you is true. The horrific events within said sto...

    Completed  
  • In The Woods ➳ H.S.
    1M 51.5K 87

    "Aren't you ashamed of yourself?" I asked, my voice no longer loud, barely a whisper. "Why should I be?" He said, his voice equally as hushed now - yet it was clear that he remained furious. "I'm the prince in this kingdom. Everything I do is right." [I don't write conventional endings. If you're looking for fairy...

    Completed  
  • A Veil of Shadow ✅
    5.6M 165K 59

    ✨Previously called Ruthless✨ He's cold hearted, dangerous, and not one to be messed with. Leandor the alpha of midnight shadow pack has a reputation for getting what he wants whether you give it to him willingly or not. He fears no one but everyone fears him until a lone soul wanders on his territory. She's been on t...

    Completed   Mature
  • His for the Taking
    1.2M 42.7K 36

    (COMPLETED & UNEDITED) His full lips were curled into a smirk as he grabbed her by the arm roughly. "And who might you be?" He asked her while she heard her father mutter something in a language she didn't know. "Estefania De Luca," she answered him as his smirk slowly turned into a smile. She wanted to break free fro...

    Completed   Mature
  • Forever 2 (Liam Payne//Vampire FanFic)
    50.8K 2.8K 34

    Cartea 2 Puterile lui Eve devin din ce în ce mai puternice iar unii se tem de ea,deaceea consideră că trebuie distrusă.Relația lui Liam și a lui Eve este din nou pusă la încercare,tot ce se va intampla o să îi aducă mai aproape sau o să îi despartă. Multe secrete ies la iveală. Nu toate persoanele pe care Eve le consi...

    Completed  
  • Forever [Liam Payne//Vampire FanFic]
    233K 10.3K 57

    Evelyne Blackumberg-Scott este o fată cu ceva mai multe abilităţi decât o fată normală de şaisprezece ani.Tatăl ei a fost uman,iar asta a cauzat ca ea să aibă în ADN-ul ei şi urme de sânge uman,prin urmare existând posibilitatea ca ea să fie doar o simplă fată sau transformarea ei în vampir să înceapă,lucru care o en...

    Completed  
  • Yes, Sir (Română--Tradusă)
    817K 41.6K 45

    Leah Evans este deifiniția unei femei de afaceri:puternică,deșteaptă și în drumul ei spre a deveni șefa celei mai mari compani din New York.Oricum,când dezastrul apare,ea este concediată și lăsată să se descurce singură în marele oraș.În aceste momente disperate de nevoie ea acceptă poziția de a fi secretara personală...

    Completed  
  • Dragoste neasteptata
    196K 7.7K 45

    Sunt o fata , ca oricare alta . am un camin , o mama si un majordom pe post de tata . O singura problema , urasc sexul opus . Nu e o fobie sau geva de genu' . E problema ca nu mi-au placut niciodata ochii dulci si zambetele poznase care mi-au fost adresate pe de-a-lungul intregii mele existente . Insa - pentru ca in...

    Completed  
  • Negura iubirii
    1.1M 51.2K 47

    Dupa ce parintii ei s-au hotarat sa renunte la cutreieratul lumii din cauza afacerilor, Kate se muta definitv in New York. In primul an de facultate, cu un nou oras in care trebuie sa se acomodeze si cu noi prieteni, Kate Evans incearca din greu sa-si puna viata pe fagasul cel bun. Dar cum nimic bun nu merge intotde...

    Completed  
  • Atracție Necondiționată / Vol. I
    193K 5.8K 23

    Cartea este în curs de editare. Al doilea volum poate fi citit fără nici o problemă, fiindcă legaturile cu primul volum nu sunt foarte mari. "Poate că nu te-am căutat destul. Sau poate că mi-a fost frică să o fac. Dar îți jur, că atunci când te-am văzut după atât de mult timp, m-am gândit că visez, că visez din nou, c...

  • Atracție Necondiționată . Răzbunare / Vol. II
    147K 7.9K 57

    Dar dacă a fost mereu invers? Dacă femeia este negrul din sufletul bărbatului și bărbatul este albul din sufletul femeii? Dacă era diferit de cum scria în cărți? Iubirile copilăriei s-au dus. „Nu am avut timp să îi spun cât de mult am ținut la el, nu am avut timp, mai aveam nevoie de timp. Și am fost doar prieteni. De...

    Completed   Mature
  • Dragoste intamplatoare(în curs de editare)
    205K 8.1K 83

    Ea-fata perfecta,cuminte,frumoasa si inteligenta El-bad-boy,superb,glumet Viata ii face sa se intalneasca dar ba se inteleg,ba se urasc.Asta pana cand sunt obligati sa locuiasca sub acelasi acoperis. Sunt câteva greseli de ortografie..Sper sa puteti trece peste ele de dragul cartii..O sa o editez cand o voi termina. L...

    Completed  
  • Ten Sins || #Wattys2015
    13.3M 550K 202

    "I'm a monster!" he shouted in my face, his veins popping out on his neck. I tried to hold my tears but failed, all these months of patience and anger caused my body to shake, my heart was pounding so loud in my chest that my blood was boiling in my veins. "No Harry! You're not a monster!" I cried out loud, my che...

    Completed   Mature
  • O cafea si o nevasta
    9.3K 669 2

    Se cunosc de-o vreme. Li s-au întâlnit privirile. Şi-au zâmbit. Şi-au vorbit. Din acea clipă se calcă reciproc pe bătături. Pe scurt... se urăsc. Elizabeth e mereu cu zâmbetul pe buze. Rază de soare și adiere primăvăratică peste tot pe unde merge. Dar clientul brunet cu ochii de culoarea ambrei şi prea multe mofturi...

    Completed  
  • I am A [+18]-Vol. I
    1M 17.1K 6

    "-Am de gând să mă joc cu tine, ori de câte ori vreau și ori de câte ori pot. Am de gând să te chinui atât mintal cât și fizic, iar tu o să ajungi să îți placă atât de mult încât o să îți dorești să nu se mai termine vreodată. Am de gând să îți pătrund în cele mai întunecate colțuri ale minții și am să te fac să îți f...

    Completed   Mature
  • Sex 302 [A Harry Styles Fan Fic]
    923K 37.1K 77

    "O simpla jucarie sexuala. Mi-am imaginat ca totul o sa fie usor, ca o voi atrage in patul meu mai repede decat am putut convinge prima fata sa iasa cu mine. E periculoasa, e desteapta, frumoasa, inocenta, copilaroasa, e sexi. Prea multe pentru o simpla fata. Nu este nimic usor cu ea, dar nici nu am spus ca vreau sa f...

    Mature
  • Frica,Ura si Iubire!
    318K 10.2K 60

    (FINALIZATĂ) Volumul I din seria Iubirea Învinge! Ce se intampla cand totul este din ura.. ? Cand ea il uraste atat de mult incat incepe sa simta ceva pentru el. Ce se întâmplă când două lumi total diferite se ciocnesc? Când întunericul întâlneşte lumina? Când ura întâlneşte bunătatea? Când apa se combină cu focu...

    Completed  
  • Iubire de smarald (Vol 1)-Finalizată
    378K 27.2K 37

    Iubire de smarald este o poveste de dragoste care are un mesaj foarte important si sincer : "O dragoste adevărată va trece peste absolut orice impas si va rezista la nesfârșit". Malvina este prinsă la mijloc intre un bărbat ce pare a fi dragostea vieții ei și un bărbat despre care habar nu are că o iubește. Acesta d...

    Completed  
  • I'm dead (#ID 1)
    666K 33.6K 31

    "Nu sunt un vârcolac, nici măcar un vampir din Twilight. Sunt doar o fantomă irevocabil îndrăgostită de un om." *** Maya Arianna Kincaid a murit în ziua în care a împlinit 16 ani. Mergea către propria petrecere, însă mașina în care se afla a început să fie urmărită de un criminal demult căutat de FBI și a sfârșit...

    Completed  
  • Fluturi Prăfuiți - Enigma Evei
    21.3K 2.2K 18

    Leonard este un tânăr ce își dorește să găsească ceea ce sufletului său îi lipsește. Va învăța o lecție despre viață, dăruire completă, dragoste și durerea. Este o poveste foarte dragă mie. Vă invit să vă delectați de o experiență de viață a unui bărbat ce a cunoscut fericirea doar pentru a învăța că nimic pe această...

    Completed  
  • Miracles ✖ Harry Styles
    257K 14.5K 53

    Emily James. Viața sa este una aparent normală, până când se mută. Iar odată cu această casă nouă, Emily își primește marea iubire a vieții sale. Dar nu orice fel de iubire. Povestea unei fantome îndrăgostite de un om.

    Completed  
  • Bad Boy - Harry Styles FF
    700K 29K 53

    Oras nou , liceu nou... si o dragoste adolescentina.Baiat rau , fata buna . El crede ca poate sa aiba orice fata , ea ii demonstreaza opusul . Se va infiripa o poveste de dragoste intre Caitlyn si Harry?Va trece ea peste toate abaterile pe care le face el?Il va ierta pentru toate minciunile si lucrurile ascunse?

    Completed  
  • After 2
    543M 10.3M 103

    This is the sequel (continuation) of After. Hardin and Tessa's relationship will be tested in ways she never expected, but he knew of all along.

    Completed   Mature