„Sărută-mă ca și cum nu există trecut sau viitor, ci doar prezentul pe care-l împărțim. Sărută-mă și lasă-mă să gust infinitul. Sărută-mă și lasă-mă să cred că nu e ultima oară. Sărută-mă și fie ca iubirea noastră să rămână... violet."
Ioana Popovici, o tânără studentă la medicină, cu pasiuni obsesive pentru parcurile de la periferia Clujului, cărțile bune, toamna și bunicul ei, Papà, este caracterizată, în primul și în primul rând, prin rațiune dusă la extrem. Fata este de o maturitate debordantă, nu le dă atenție tinerilor ce o curtează - care, de...
În București totul e cald; asfalt, ploaie, scaune, bănci, maidanezi, camerele de hotel- cu sau fără aer condiționat-, energizante, pachete de țigări, oamenii... oamenii nu sunt. Oamenii se uită ciudat la tine, pentru că dacă le ieși din tipar asta înseamnă până la urmă, că le accepți privirile idioate, nu? Hai să nu n...
O curte normală, cu o mașină normală parcată într-un garaj normal, care avea pitici de grădină normali și o minge parțial dezumflată normală. Nimic deosebit care să atragă atenția unui om oarecare, ce ar fi trecut în pas moale sau cu mașina prin dreptul imobilului cu numărul o sută treisprezece, de pe st...
O serie de povestiri scurte, zilnice, cotidiene, ce ne inundă creierul, inima, plămânii și ficații.
Chanyeol e un păcătos iubitor de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu îl iubeşte înapoi. ____ (Multe capitole necesită editare. Editare care nu ştiu când va apărea sau dacă va apărea vreodată.)
Eva Rood își iubește foarte mult tatăl, preot într-o biserică din Renton, Washington și pentru a-l putea ajuta cu problemele de sănătate și cu obligațiile pe care el le are față de biserică, ia decizia de a amâna primul an de facultate. Ceea ce părea o decizie inofensivă se transformă în începutul unei vieți diferite...
[dedicat iasomiei mele, cu dragoste & mulțumire pentru toți acești 4 ani minunați] Într-un sfârșit, oasele noastre au ajuns acasă. © 2017 copyright diana (morticiah) - all rights reserved.
În văpaia stelelor, imaginea îşi făcea conturul permanent; ochii săi de jad şi pielea cristalină nu încetau să apară în amintiri. Buzele ei roz, pale, aproape perfecte, se opreau în dreptul feţei, jucându-se cu imaginaţia lui. Îi provoca multe vise băiatului cu părul de nea, căci ea era cea care îi completa lipsurile...
”cum te cheamă?” - citi ea de pe bilețelul de la el. ”numele meu e mai puţin important, atât timp cât tu nici nu te arăţi” - îi scrise ea înapoi și puse bilețelul lângă automat.
