Sânge Pentru Diamante
Georgiana Ștefănescu ©️ 2022
Prima iubire ar trebui să fie inocentă, sinceră, dulce. A lor este departe de aşa ceva. S-au privit cu ură ani de zile, ignorându-şi sentimentele de frica prejudecăţilor, iar când au îndrăznit în sfârşit să se apropie unul de altul, totul în jur a început să se năruie. Într-un mic oraş din Louisiana, americanii şi ind...
„Orice poveste are un început, uneori imprevizibil, alteori plăcut. Povestea mea a început cu sfârşitul tuturor existențelor. S-a întâmplat într-o noapte când stelele s-au desprins de cer, întunericul a dominat lumina, trupul meu a vibrat şi pentru o singură clipă am putut să simt o pulsaţie fragilă a inimii. Târziu...
¶A fost odată ca niciodată, o fată care s-a îndrăgostit de băiatul cu ochi sălbatici de pe strada ei preferată. A fost odată ca niciodată, un băiat care s-a îndrăgostit de fata plină de culori din 13th Street. A fost odată ca niciodată, două inimi pline de culori care s-au devorat și au bătut una pentru cealaltă cu ar...
FINALIZATĂ Se simțea bine departe de casă și de strictețea părinților. Practic, abia scăpase. Însă acum, după doi ani, se simte nevoită să se întoarcă, doar ca să primească lovitura finală. Vestea că va trebui să se căsătorească cu un străin îi zdruncină lumea din temelii. În ziua nunții, ia o decizie care îi va sch...
Volumul I din seria "Limitele inimii" - "Dincolo de infinituri" (fosta "Reabilitându-mi inima"). Anxietatea reprezintă o stare de neliniște, însoțită de palpitații, jenă în respirație, întâlnită în unele boli de nervi. Ca și tulburarea de stres posttraumatică. Depresia este o stare mentală de tristețe care durează pe...
Pentru toți cei din jur, Hailey Morgan pare să fie doar răsfățata familiei. Dar nimeni nu ştie că nu este atât de ușor să fi singura fată între șase băieți. Doi frați și patru veri extrem de protectori. Hailey va încerca să iasă de sub aripa protectoare a fraților săi, Hunter și Hudson și să își aleagă propriul drum...
Uneori, viața îți dă mai mult decât ai cerut. Îți dă posibilitatea să alegi ce îți dorești. Kim Larsen dorește să își schimbe viața și să devină o studentă obișnuită. Își face un plan pentru următorii ani și e determinată să îl urmeze. Un singur lucru nu l-a prevăzut: întâlnirea cu cei trei frați Morgan - Hayden, He...
Publicată la editura Bookzone. Capitolele nu sunt editate așa cum sunt publicate. Drako (Latura sa întunecată) Despre băiatul care a renăscut din foc. Atunci când destinul aduce împreună două persoane care nu ar fi trebuit să mai aibă de-a face, lucrurile nu ies niciodată cum trebuie. Drako și Joanna nu au nimic în...
"River face parte dintr-o bandă, umblă vorba prin liceu. Juliana se înțelege bine cu toată lumea. River poartă mereu după el aceeași bandană neagră, legată de încheietura mâinii lui stângi. Juliana portă mereu la gât același lănțișor din argint pe care l-a primit în copilărie de la cel mai bun prieten al ei. River își...
!Fantasy-Romance! Avril Rivera este o adevărată dilemă; una chiar foarte mare. Singura ei dorinţă este să părăsească Norkdeal, împreună cu fraţii ei, pentru totdeauna. Dar ea ştie foarte bine că Theo şi Cole nu sunt Visători, aşa cum ceilalţi o numesc pe Avril, iar vieţile lor nu ar fi cruţate. Doar puterile s...
"Să îți uiți propriul glas înseamnă să îți pierzi vocea. Să uiți sunetele din jur înseamnă să îți pierzi auzul. Ce înseamnă să îți uiți propriul chip? Înseamnă să orbești? Nu. Nu neapărat. Înseamnă că poți fi ca mine." All rights reserved © DreamSmileLive
❝Nevaeh și Hazard se potrivesc ca nuca-n perete. Hazard are grijă de cei doi frați mai mici ai săi - Blanche și Rider - și de tatăl lor paralizat; Nevaeh abia reușește să aibă grijă de cei doi câini ai săi - Brutus și Daisy. Hazard abia mai are timp să doarmă - are două joburi, ar vrea să termine lice...
rank #1 povestiri cu vampiri Melissa a fost dintotdeauna o fata simpla, saraca, ce nu se gandea ca va putea ajunge sa aiba vreodata parte de fericire. Cand mama sa moare, lucrurile se schimba neimaginabil pentru adolescenta. Desi traiau de pe o zi pe alta, tatal sau a devenit un alcoolic si a renuntat la orice tip de...
Forțată de familia ei să aleagă între a se călugări sau a se căsători cu un bărbat atât de bătrânt încât i-ar putea fi bunic, Jane alege să fugă și să caute adăpost la prietena ei cea mai bună. Crezând că acolo va fi protejată, Jane își permite să se destindă. Dar asta doar până când constrânsă de împrejurări se căsăt...
William MacLeod, căpetenia clanului MacLeod, un puternic boier scoţian în vârstă de 25 de ani, ar fi făcut orice pentru a putea intra în stăpânirea pământurilor bogate cu care se învecina moşia sa. Atunci când, la porunca regelui i se oferă ocazia de a obține pământurile printr-o alianță, William nu stă deloc pe gându...
*** Dincolo de copaci se află pădurea pe care noi nu o vedem din cauza lor. Suntem orbiţi de prejudecăți şi nu mai suntem capabili să distingem adevărata faţă a oamenilor din jurul nostru. Nu le vedem sufletul... Doar inocenții, cei neatinși de măști, cei autentici pot să vadă frumusețea pădurii...
Fratii Sabbatini intodeauna jucau la castig, pentru ei esecul nu era o optiune. Volumul doi din trilogia " Fratii Sabatinii".
EU -Stefania Dumitru -absolventă a Facultății de Medicină Veterinară din Bucuresti, somera, plec sa lucrez ca menajeră in Noua Zeelandă. EL-Sonny Tomson -jucător de rugby. - NOI - Ne cunoaștem din întâmplare, dar suntem total diferiti si nepotriviti. Doar timpul ne va arăta ce ne rezerva viitorul!
Fantezie/Dragoste Religia, tradițiile, obiceiurile, modul de a trăi și a gândi sunt doar câțiva dintre factorii ce reușesc să despartă două triburi și să creeze dușmănie între acestea, de mai bine de câteva secole lungi și agonizante. Callisto și Khaevo. Unii cred că există motive mult mai complexe la mijloc, unel...
Ea: Sunt urâtă! El: Sunt însărcinat! Ea: Ce?? El: Am crezut că precizăm lucruri imposibile.
Seria Italieni Volumul I Nicio persoană nu ar trebui să plătească pentru greșelile altcuiva. În Cosa Nostra (cunoscută drept mafia siciliană), onoarea nu reprezintă un simplu cuvânt, ci este motto-ul după care membrii acesteia își ghidează viața. Viitorul moștenitor al familiei Romano nu poate trece peste faptul că am...
(Completă) Samantha Collins este tipica jurnalistă, portugheză, neîndemânatică, încăpățânată cu o carieră aproape distrusă, pe cale să fie dată afară de la locul de muncă, cât și din apartamentul său din New York. Chase Parker este tipicul afacerist, tânăr, încrezător pe sine, bogat, frumos și unul dintre cei mai râ...
Ariana și Arran Parker sunt gemeni-problemă. În cea mai mare parte a timpului se cearta, dar în momentul în care se aliază par că ar putea distruge lumea. Ariana Parker este tipica fată bogată a tăticului. Frumoasă, venerată de toată lumea, toți băieții fiind îndrăgostiți de ea, întâlnindu-se numai cu vedete, fiind me...
Volumul ll din Căsatorie înselatoare. Multumesc @Anna_World28 pentru coperta!!! Daca vreti o coperta minunata, la ea sa apelati! 😊😘 Viața mea era perfecta. Ma indragostisem de el de la prima privire, primul zambet, primul sarut... Am acceptat sa fiu sotia lui atunci când m-a cerut, simteam ca plutesc in al noualea...
Liceul Dark Heaven sună la fel de misterios precum este. Aici elevii dispar unul câte unul, dar cei din cadrul școlii știu adevăratul motiv: aceștia sunt uciși. Odată ce îi greșești lui Vincent Blaze, nu o vei mai face vreodată. Când acesta cruță viața unei eleve, lucrurile încep să se complice: elevii vor începe să...
Se iubeau ca cei dintâi amanți. Se certau ca cei mai aprigi dușmani. Patul era singurul loc în care erau pe aceeași lungime de undă. Dar imediat ce sărutările încetau, el redevenea acel arogant căruia îi făcea o plăcere deosebită să o rănească. Relația dintre ei era un joc al puterii, al durerii. Un carusel al hazard...
Când arogant rimează cu prinț șarmant. Fugind de probleme, Cassie revine în Statele Unite și nu se gândește că va avea de înfruntat altele mai mari. Fratele său, care a dispărut, îi datorează bani lui Ryder Cole, un fost campion de free fight și proprietarul celui mai frecventat bar din Atlanta. Chiar dacă nu-l poate...