N-am renunțat, sunt încă aici, deși poate că nimeni altcineva nu mai este.
Îmi doresc din toată inima să continui lucrările mele de suflet, dar ceva inexplicabil mă oprește. M-am schimbat mult în ultimii ani, într-adevăr, dar nu acesta este impedimentul. Habar n-am.
Noaptea aduce cu sine gânduri și dorințe, doar noaptea mai retrăiesc sentimente de exaltare în ceea ce privește scrisul. În rest mă simt anostă.
Nu mă pot reinventa pentru că nu m-am învechit, încă scriu, dar deși am făcut-o întotdeauna din pasiune și pentru mine mi-am dorit și să fiu citită, să bucur lumea cu ceea ce fac și să primesc în schimb laude, iar atunci când le-am primit (puține, câte au fost ele) m-am panicat și nu am știut cum să mă descurc cu „faima”. Acum regret și tânjesc, de-aș fi fost mai puternică, m-aș fi descurcat.
Nu știu nici eu ce spun aici, sunt doar niște gânduri în miez de noapte și mi-am dorit să le împărtășesc.