COMING SOON
Societatea ne învață că orice persoană care nu-și poartă masca așa cum trebuie va avea de a face cu puterea judecății ascunsă în cuvintele oamenilor.
Moartea Luizei a venit precum o furtună în viața noastră, niciunul dintre noi nu se aștepta ca aceasta să piară după lupta pe care a dus-o în ultimii doi ani. Știam că a plecat într-un loc mai bun, unde să poată să-și odihnească sufletul, amintirea ei era una dintre cele mai mari binecuvântări ale mele și cu toate astea, nu puteam accepta ce i s-a întâmplat. Știam că ceva era în neregulă cu aceste întâmplări, de aceea mi-am propus să fac tot posibilul ca să aflu adevărul și nu doar cel pe care mi-l doream să aflu, ci absolut totul. Fiecare secret aflat sub o piatră de mormânt, fiecare bold pus nelalocul lui, toate cuvintele neinteligibil, tot.
Luptele duse în liniște la masa, fiecărei adunări ale comitetului regelui, păreau a fi unele dintre cele mai dure înfruntări cu care bătrânii aveau de a face. Mereu a fost un mic război între noi, susținătorii prințului moștenitor, și ei, cei care îl desconsiderau.
Atât de multe probleme îți poate aduce înaintatul în vârstă, lumea adulților te poate dărâmă de multe ori. Va putea dragostea să le rezolve pe toate? Vor putea luptele duse între mercenari și vânătorii de comori să ia sfârșit? Vom putea opri sclavia, vânătoarea de copii și monștrii?
Atât de multe lucruri sunt de rezolvat, oare le vom face față?
Citiți și veți vedea.
Secretul Luizei
-DreamComeTrue-