Viața e un amalgan dur și al naibii de divers de sentimente. Și sunt atât de multe, atât de demonice, atât de divine, încât mori... mori dacă nu le transpui, dacă nu le spui, dacă le ții în tine sperând doar că vor zbura, că se vor evapora.
Iartă-mă, dragă, dacă îți distrug crezul, dacă îți zgudui templul în care domneai, dar acesta e al meu și e cel adevarat, în ciuda a tot ceea ce tocmai zici, în ciuda a ceea ce se spune. Iartă-mă, dar crede-mă! Spune-ți viața, pune-o în ceva, apoi fugi și las-o acolo. Nu te mai întoarce! Scri-o, apoi lasă să fie citită, cânt-o și las-o să fie auzită și cântată mai departe, picteaz-o pentru a putea fi privită, admirată, însă poate nu înțeleasă de toți trecătorii, deseneaz-o și scapă de ea, pentru a putea respira ușurat, pentru a putea trăi așa cum îți dorești, pentru a putea fi fericit. Asta am făcut eu în poeziile mele, în cartea mea, pe care să nu cumva să o confundați cu o carte, căci nu e:
"Nu sunt o carte..." https://my.w.tt/2jOfnBNSPP
Ține minte asta și vei fi fericit! Contează... chiar dacă acum nu înțelegi ceea ce vreau să zic!
31 aug 2018
