miamikorea
SALUTARE
@-plantae-
3
Obras
5
Listas de leitura
325
Seguidores
“Acum vre-o doi ani și ceva
Mi-am făcut curaj eu si ți-am scris,
Ce-i drept, aveam și doza în cap
De în haină m-am aprins.
Replici faine, de agățat
Prin minte mi s-au înșirat
"Ești cumva frânghie, dragă?
Ca pe loc m-ai agățat"
Dar vai, ideile-mi secase
(Căci așa-i pe aici când bei)
Și privind in gol, tastând,
Pe ecran apare un "hey"
Degeaba m-am aprins la piele
Simțind și sângele fierbinte,
Că bătând cu capul de perete,
Rușinea... nu se răcori.
Nu știam eu chiar atuncea
Ce gen de fată tu-mi erai,
Cum era să știu eu, pui de om,
Că cu zilele mele te înfruptai?
Căci acum, sinceră de-aș fi
Aș da timpul înapoi
Dar nu că așa mie îmi veni
Ci să-ți văd fățuca de tomboy;
Și ca prim mesaj primit
Putea fi fraza îndrăgită:
"Bună, lasă-mă să mă prezint,
Spune-mi pe nume sau viitoarea ta iubită"
Chiar și așa, ajunși până aici,
Să lăsăm trecutul în trecut,
Nu e ca și cum atunci,
Să-ți fi vorbit tu n-ai fi vrut.
Și nu de dor, doar plictiseala
Îmi făcuse scenarii cu tine
Căci, până la urmă, de ce să îți trăiești viața
Când poți să o complici cu mine?
N-am eu narcisism băgat în sânge
Și nici mai presus că m-aș credea
Dar de când cererea mi-ai acceptat,
Numai la nebunii mă duce mintea.
Cred că ai ceva cu arta
Si talentul-l bei cu halbe
Că nopțile mele liniștite
Brusc au devenit albe.
Nu zic că-mi iei timpul liber
Sau că-mi faci par sur în cap,
Că si așa el era gri
Și decât să o zic mai bine tac.
Că pe tine te-am primit
Mulțumesc lui Doamne-Doamne
Dar mai bine te pastra
Că-ți lipsesc doar două coarne.
Sunt creștină, ce doar naiba
Cred în a ta valoare
Totuși nici prin cap să-mi treacă
Că inocența are gheare.
Nu vreau sa lungesc ideia
Că oricum ai prins tu firul,
Aș fi zis ceva romantic
Dar îmi cunoști tu caracterul"
Poezie scrisa in perioada când mă credeam plodul lui Stănescu la caterincă :')))
SALUTARE
Ai murit și tu
“Acum vre-o doi ani și ceva
Mi-am făcut curaj eu si ți-am scris,
Ce-i drept, aveam și doza în cap
De în haină m-am aprins.
Replici faine, de agățat
Prin minte mi s-au înșirat
"Ești cumva frânghie, dragă?
Ca pe loc m-ai agățat"
Dar vai, ideile-mi secase
(Căci așa-i pe aici când bei)
Și privind in gol, tastând,
Pe ecran apare un "hey"
Degeaba m-am aprins la piele
Simțind și sângele fierbinte,
Că bătând cu capul de perete,
Rușinea... nu se răcori.
Nu știam eu chiar atuncea
Ce gen de fată tu-mi erai,
Cum era să știu eu, pui de om,
Că cu zilele mele te înfruptai?
Căci acum, sinceră de-aș fi
Aș da timpul înapoi
Dar nu că așa mie îmi veni
Ci să-ți văd fățuca de tomboy;
Și ca prim mesaj primit
Putea fi fraza îndrăgită:
"Bună, lasă-mă să mă prezint,
Spune-mi pe nume sau viitoarea ta iubită"
Chiar și așa, ajunși până aici,
Să lăsăm trecutul în trecut,
Nu e ca și cum atunci,
Să-ți fi vorbit tu n-ai fi vrut.
Și nu de dor, doar plictiseala
Îmi făcuse scenarii cu tine
Căci, până la urmă, de ce să îți trăiești viața
Când poți să o complici cu mine?
N-am eu narcisism băgat în sânge
Și nici mai presus că m-aș credea
Dar de când cererea mi-ai acceptat,
Numai la nebunii mă duce mintea.
Cred că ai ceva cu arta
Si talentul-l bei cu halbe
Că nopțile mele liniștite
Brusc au devenit albe.
Nu zic că-mi iei timpul liber
Sau că-mi faci par sur în cap,
Că si așa el era gri
Și decât să o zic mai bine tac.
Că pe tine te-am primit
Mulțumesc lui Doamne-Doamne
Dar mai bine te pastra
Că-ți lipsesc doar două coarne.
Sunt creștină, ce doar naiba
Cred în a ta valoare
Totuși nici prin cap să-mi treacă
Că inocența are gheare.
Nu vreau sa lungesc ideia
Că oricum ai prins tu firul,
Aș fi zis ceva romantic
Dar îmi cunoști tu caracterul"
Poezie scrisa in perioada când mă credeam plodul lui Stănescu la caterincă :')))
Da' tu ce mai faci cu viața ta?
Insert here the song that gives you memories ↓
yay-yay-yay Felix theme!
de obicei ești perfectă, iar astăzi ai fost ca de obicei
eu știu că tu te-ai dus cu uratul numai pentru a fași rubli ;)
Dacă mi-ați putea recomanda some Chinese historical drama, vă rămân datoare.
Am primit recent întrebarea "cum s-a înmulțit omenirea dacă Adam și Eva au avut doar doi fii".
Motiv mai bun de a mă apuca să citesc Biblia nici că se putea : ))
@-plantae- la ce prostii sunt în Biblie o sa ajungi sa ai gânduri sinucigașe știind ca exista o asemenea carte pe care unii oameni o citesc de plăcere și chiar cred ce e acolo.
@_kangcake_ îmi kinda place că repetă aceleași faze de cel puțin 3 ori, de-ar fi făcut la fel și profa de mate
Both you and this user will be prevented from:
Note:
You will still be able to view each other's stories.
Select Reason:
Duration: 2 days
Reason: