AlexinAndreea

Bună ziua!
          
          Putem să vă publicăm câteva poezii în revista literară „Ascultural”?  Numărul următor apare în septembrie.
          
          O zi frumoasă!
          Cu respect,
          Lucian Zup

M-am îngăduit să închei “Iluzia inimii dintre noi”. E ciudat să doară o simplă încheiere care nu pleacă nicăieri, dar presupun că doare nescris ce rămâne nescris.

I’ve reread a few of my poems from IIDN and the only thing I want to say is that my internalized misogyny really is showing. 
          
          I’m both disgusted and intrigued by my own mind.

Nu am mai scris de o veșnicie. E teribil și chiar terifiant gândul că am uitat cum să compun o poezie și mai ales, una în stilul meu. 
          
          Totodată, nu cred că voi mai compune la fel. Oamenii se schimbă, obiceiurile la fel, sentimentele și mai tare. Ce odată mi-a plăcut, acum nu aș mai putea crea. Și nu știu dacă e trist sau e uimitor constanta evoluție parcursă de fiecare dintre noi.
          
          Aș vrea să cred că pot reveni la Andreea ce a reușit să scrie “Iluzia inimii dintre noi”, însă dacă eu nu mai iubesc acum? Dacă nu mai sufăr acum? Dacă nu voi mai știi să iubesc așa? Să sufăr așa? Nu voi mai compune niciodată în acel fel?
          
          Simt că am pierdut poetul din mine entuziast să descopere curiozitatea din noi stiluri. Sau poate pur și simplu am îmbătrânit în poezie. 
          
          Sfaturile sunt binevenite.

Poezia mi-a devenit o caracteristică a personalității mele. Am învățat să o iubesc în mai multe limbi, să o înțeleg în același, să o apreciez indiferent de tip și să *enjoy* pur și simplu ce e scris de un simplu om sau un mare poet.
          
          N-aș fi crezut niciodată că aș fi ajuns aici. Nimeni nu m-a învățat ( cu atât mai puțin profesorii de română ) ce înseamnă poezia de fapt și cum poți să te bucuri de ea și să o lauzi așa cum se cuvine. 
          
          Însă nimic nu mă bucură mai mult să văd cum comunitatea de poezie crește aici, cât și pe alte platforme de socializare. E un sentiment frumos să observ cum ea nu mai este subiectul greu ce pică la bac, ci opera de artă ce trezește curiozitate în noii cititori și apreciere în criticii neștiutori.

“I have loved to the point of madness; that which is called madness, that which to me, is the only sensible way to love.”
          
          — Françoise Sagan

Și s-au împlinit și opt ani de când sunt pe acestă platformă. Opt ani plini, fără pauze, în care am citit sute de cărți, am scris altele sute foarte proaste, bineînțeles, doar să găsesc poezia acum aproape doi ani și să reușesc să scriu tot ce mintea și inimi-mi cuprinde.
          
          Funny how things work out.

„De când cu marea invenţie a versului alb, oricine poate fi poet. Scrii ceva pe calculator, dai de câteva ori Enter, aranjezi totul pe verticală, și textul capătă forma unei poezii. Poţi să contești o poezie? Nu. «Nici mie nu-mi place Nichita. Și ce, asta înseamnă că nu e poet?», așa ţi se va răspunde”.
          
          — Valentin Ajder, directorul Editurii Eikon.
          
          Poate fiindcă sunt eu obosită, sau poate pur și simplu fiindcă tocmai am terminat de creat celalalte cadre în Cercul De Poezie, însă o tristețe mare m-a cuprins citind părerea domnului de sus.
          
          Idea că doar rima poate fi poezia absolută, mă neliniștește teribil. Sunt zeci de poeți pe acestă platforma care scriu în vers alb și care prin el și-au găsit vocația, pasiunea și liniștea și ar putea contrazice în mii de feluri, poetice chiar, cât neadevăr a fost spus în primul fragment.
          
          Versul alb nu este doar ENTER, ENTER și o alinierea ; nu este doar “orice poate fi poet”. El este libertatea supremă, fără menghina rimei; este modul în care să îți alegi cuvintele și cum se le spui; este tot ce rima nu îți poate oferi: imaginație.
          
          Nu spun de acum că rima este o exprimare mai slabă, însă nici nu este cea care definește poezia și doar fiindcă ea a fost practicată de marii poeți ai României nu înseamnă că e cea mai corectă și că cei care nu o fac sunt mai puțin demni de a fi poeți.
          
          Trist e că acel domn este directorul unei edituri.
          Mai trist e că România nu va aprecia niciodată poezia modernă și cu atât mai puțin a celor de pe Wattpad. 
          Cel mai trist e că majoritatea editurilor gândesc așa, iar cei care chiar își doresc cu adevărat să publice, vor ajunge să întâmpine dificultățile unei generații slab dezvoltate.
          
          Vă voi lasă aici link-ul unui articol care poate vă ajută să înțelegeți mai bine despre ce am tot pălăvrăgit aici.
          
          https://www.revistasinteza.ro/romanul-s-nascut-poet-si-e-cat-pe-ce-sa-omoare-cu-penita-lui-piata-de-poezie
          
          Scuzele mele pentru acest mesaj confuz. Eu sunt într-o stare confuză.

Uneori când citesc din urmă comentariile lăsate de mine la cărțile altor autori îmi vine să îmi dau restart la creier.  Stau foarte prost cu exprimare, după cum se observă *sigh*

E amuzant cum propria ignoranță și durere poate bloca orice adevăr și compasiune.