Îl iubesc foarte mult. Mă îndrăgostesc de el de fiecare dată când mă uit la poza lui, de fiecare dată când văd că pune poze cu mine și el, de fiecare dată când mă strânge puternic în brațe, de fiecare dată când îi văd ochii verzi, de fiecare dată când îmi zâmbește, de fiecare dată când vorbesc ore în șir cu el. Îl văd peste tot, în fiecare persoană. Suntem doar prieteni...și dacă am fi fost împreună, după ce ne-am fi despărțit *nu orice final e fericit* i-ar fi fost teamă că nu vom păstra legătura. Această prietenie puternică pe care o simte și el pentru mine, s-ar fi dus de râpă. Ne alintăm, ne spunem că ne iubim...dar într-un mod prietenește. Asta mă doboară cel mai mult. Nu putem trecere de bariera prieteniei. De fiecare dată când terminăm o conversație sunt fericită, iar în același timp și tristă. De ce? Pentru că eu simt o iubire mai mult decât prietenească. De ce? Pentru că îl iubesc enorm de mult. Dacă cineva mă întreabă care este punctul meu slab, răspunsul meu va fi: el. Te iubesc mult...și sper într-o zi să fie reciproc.
