Perfecțiunea nu are limite rezonabile. Ele sunt stoarse, epuizate de persoane care cred că idolatrizarea de sine e singurul mod de a te scoate în evidență. Okay, m-am pierdut aici. Nu știu din ce univers facem parte, căci frazele ni se scurg de pe stilou pe hartie. Vrem cu ardoare să îndepărtăm vântul nebun, iar ultimul pas pe care-l vom face, va fi letal. În capul nostru, sunt întortocheate mii de ganduri, care sunt mortale asamblându-le. Nu-ți place? Întoarce capul și dispari, căci pe teren sunt multe cantece și mai bune, și unul dintre ele e înflorit de noi. O să încercăm să vă îmblânzim soarele din voi, iar dacă nu vreti cu binele, o să corectam orice minus în plus.

        ~~~~~~~~~~~~

     Ne vom pierde, poate, în eternitate, și poate cuvintele noastre se vor ridica la înălțimi colosale. Ne vom irosi, poate, storcându-ne de cuvinte până nu mai rămâne nimic, iar apoi, vom închide ochii, știind că am dat lumii ceea ce trebuie. Să înșiri câteva cuvinte pe o foaie, să agăți mărgele pe firul infinitului, oare e vreo diferență? 

      Vom desprinde murmurele universului ce picură în abisuri, le vom transforma în cuvinte, și poate ne vom dărui sufletul lumii. E ceva prea pur, ca să ajungă gol, în fața oamenilor critici, dar nu asta înseamnă, până la urmă, scrisul?