confesiune

 — Nu am pierdut nimic, nu am câștigat nimic... Nu a fost o luptă. 
          Eu m-am uitat la tine și am știut că vei reuși tot ce-mi povesteai. Indiferent dacă mă vei căuta cu privirea sau nu, la final, în mulțimea de oameni din jurul tău, eu te voi aplauda, de oriunde. 

   Dragiloor, vă îmbrățișez tare și vă urez sărbători fericite și liniștite. Să fiți alături de cei dragi și să nu uitați să vă întoarceți acolo unde cineva vă așteaptă cu brațele deschise. ❤️

Adică au trecut aproape 4 luni și eu n-am mai pus nimic aici... Suspect

Poate dacă-ai fi simțit și tu la fel, 
          toamna n-ar mai fi fost toamnă...
          și frunzele ar fi îngălbenit mai lent, 
          cu mâinile mele pe sub hanoracul tău.
          
          Poate dacă-ai fi simțit mai mult,
          iarna asta ar fi înflorit cireșii...
          și mirosul de cafea s-ar fi împletit 
          cu parfumul tău, căptușind ce-a mai rămas 
          din mine. 
          
          Dacă ai fi simțit măcar pe jumătate 
          din cât mai simt eu încă, poate că ai fi venit 
          și ai fi știut...
          
               că aș fi sărit și în ocean, deși nu știu să înot, 
          aș fi traversat și iadul, dacă m-ai fi așteptat în celălalt capăt, iar totul fără să îți cer nimic în schimb.
          
           Pentru că, dacă ai fi simțit, ne-am fi întâlnit la mijloc.

nu e nimic... 
          Pentru că unii dintre noi se vor cufunda în aceste trei cuvinte și vor uita culorile lumii. Nu e nimic, pentru că ei vor crede că așa le este bine. Dar când vara trece, când frunzele încep să cadă, când ploaia rece anunță toamna, două brațe ar putea vorbi în prag de apus. O mângâiere ar avea puterea să ne spună că totul va fi bine, că iarna va fi blândă, că timpul va fi lent. Când oamenii se îmbrățișează la ferestre, când alte tâmple se odihnesc pe umerii străini, când pe noi nu ne așteaptă nimeni acasă, vom ști că nu e nimic. Când după responsabilități, se ascunde singurătatea, nu e nimic 
          Și chiar de liniștea subită lovește în pereții goi, iar diminețile sunt însoțite de o singură cană de cafea, nu e nimic.
          Nu e nimic, dar tot am vrea să fie...

Cu insomnii jonglează dorul, 
          miroase a toamnă și tutun. 
          Cu toate străzile din lume, 
          n-aș ști de unde să m-adun.
          
          E sinucidere curată;
          să-mi tai aripile în zbor —
          Unde mi-oi fi pierdut eu capul
          și după cine-aș vrea să mor?
          
          Cât valorează o iubire, 
          atât de crunt să o plătesc? 
          Ca pentru-o simplă mângâiere, 
          s-ajung în iad să mă trezesc...
          
          Poate c-am sufletul prea ieftin, 
          căci eu nu am iubit așa...
          Dragostea mea a fost o floare;
          Tu ai călcat ușor pe ea.
          
          Mi-ai arătat mult prea târziu;
          Cuvintele nu-s siguranță...
          A cui e vina c-am rămas
          să ud ceva ce n-are viață?
          
                                                                    confesiune

vă scot la o cafea, acompaniați-mă

nu mă interesează ce merit, ce e rezervat pentru mine. îmi trebuie un fermier:)))))

@ CONFESIUNE  Cu ce te ocupi? Dacă îmi permiți..

Atâtea notificări și nu e niciuna de la oamenii mei preferați. Ce mai faceți voi, copilași? Mai trăiți?❤️