wow. am recitit ultimul mesaj pe care l-am postat aici şi sunt uluită de perseverenţa Domnului în a mă aduce mai aproape de Inima Lui Preasfântă.
acum un an de zile, deşi Îl descoperisem pe Dumnezeu, eram încă în ceaţă despre multe lucruri, şi neavând pe nimeni lângă mine care să mă poată îndruma, am urmat sfatul şi am ascultat opiniile primei persoane care mi s-a ivit în cale: internetul.
uite aşa m-am îndrăgostit de un creştinism care îmi alimenta ego-ul, ci nu nucleul sufletului, prin dogme conform căreia nu ai nevoie de fapte ca să îţi demonstrezi iubirea (aici vorbesc de protestantism pentru neştiutori).
cât de greşit! Dumnezeu e milos şi corect. ne iubeşte incredibil de mult şi odată ce Îl laşi să te conducă pe acest drum, nu vei putea să Îl uiţi vreodată. nici chiar firea ta stricată şi păcătoasă nu te va lăsă să Îl uiţi prin a înceta să Îi arăţi, prin fapte, că şi tu Îl iubeşti.
adevărat, faptele noastre sunt mult prea mici faţă de măreţia Lui, şi noi suntem mici, dar şi puţinul nostru poate avea mare valoare dacă el e totul nostru.
iubiţi-L! întorceţi-vă acasă!
