Sunt ca vinul, mai bun pe zi ce trece :)
Am 25 ani, sunt înalt, frumos, de treabă, drăguț, amuzant, serios, visător, muncitor, îndemânatic, și ar mai fi multe de spus, însă sunt modest și nu-mi place să mă laud, plus că Wattpad-ul nu-mi permite o descriere atât de îmbelșugată.
Ador să-mi petrec timpul pe acest site și să mă delectez cu toate operele minunate pe care le găsesc aici.
Iubesc poezia și modul în care ea ne face să înțelegem viața.
Îmi place, sau mai bine spus, sunt îndrăgostit de fotbal, dar și de lectură, bineînțeles.
Vreau să scriu și să citesc cât mai mult, însă timpul îmi e dușman și nu-mi permite să fac asta. Din cauza serviciului, nu pot să mă dedic pasiunii mele, momentan, dar, asta e, unii mai trebuie să și muncească :)
Vreau doar să ajut oamenii, întrucât și eu am fost ajutat la rândul meu, iar prin cărțile mele sper să fac asta, oarecum.
  • EntrouApril 26, 2016




Histórias de Dacian Szilagyi
Debut - Volum de Poezii, de DacianSzilagyi
Debut - Volum de Poezii
"Dacă ai ceva de spus, scrie ! Cărțile sunt medicamentul care ne vindecă de orice, iar poezia este singu...
ranking #746 em moarte Ver todos os rankings
Citatele mele, de DacianSzilagyi
Citatele mele
"În definitiv, nu anii din viață sunt cei care contează, ci viața din anii tăi" - Abraham Lincoln S...
ranking #28 em tristete Ver todos os rankings
De vorbă cu..., de DacianSzilagyi
De vorbă cu...
O lucrare realizată cu scopul de a intervieva scriitori talentați, cunoscuți, și mai puțini cunoscuți de pe a...
ranking #17 em vorbe Ver todos os rankings
7 listas de leitura