Nu cred în nimic. Nu cred în oameni, nu cred în sentimente, nu cred nici măcar în mine. Nu cred în Dumnezeu, dar nu cred nici în Lucifer. Pur şi simplu nu am pic de crezare. De ce? Poate pentru că nici luna nu este aşa cum pare, poate pentru că nu cred nici în suflet sau poate că m-am pierdut printre prea multe rânduri. Eu exist doar atunci când citesc. Eu sunt toate personajele pe care mi le-am imaginat vreodată. Eu sunt praful din ochii lunii, dar sunt şi lumina oferită de soare. Am trecut prin mii de poveşti, am trăit milioane de vieți şi am avut miliarde de păreri. Dar când sunt întrebată cine sunt, eu pur şi simplu nu mai ştiu. Cobor spre lumină, urc spre întuneric, dar nu găsesc nimic. M-am rătăcit printre perspective şi am uitat care este scopul unui om în viață. Însă nu vreau să-l găsesc. Nu când nemurirea inconştienței este atât de confortabilă.

   Acest eu de la această oră.